Ziua Europei, sărbătorită de suceveni la Bethlehem, cu ii populare și produse gastronomice românești
Vizita delegației Sucevei la Bethlehem, cu scopul semnării parteneriatului de înfrățire cu administrația localității în care s-a născut Iisus Hristos, a reprezentat o bună oportunitate de promovare a valorilor noastre tradiționale și obiceiurilor populare în Orientul Mijlociu.
<<Am sărbătorit ZIUA EUROPEI, la Bethlehem, alături de reprezentantul Uniunii Europene în Palestina, domnul Ralph Taraf, primarul municipiului Bethlehem, domnul Anton Salman și reprezentantul României în Palestina, domnul Cătălin Țîrlea. La standul românesc am sărbătorit Ia românească și am gustat produse gastronomice românești.
Pelerinii din Suceava au purtat în majoritate ii frumoase populare și am realizat o paradă a acestora pe muzica populara românească, lucru foarte apreciat de cei prezenți>>, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, din Palestina.
Acordul de înfrățire a celebrului oraș Bethlehem cu Municipiul Suceava cuprinde mai multe domenii de colaborare - afaceri, educație, turism, cultural și administrație publică locală, încât alte acțiuni comune vor avea loc în perioada următoare.
Cosmin ROMEGA