range-maxillary

Zeci de terenuri de locuințe pentru tineri, atribuite gratuit de Primăria Suceava

Municipalitatea suceveană a organizat o nouă rundă de atribuire de terenuri gratuite, pentru tinerii dornici să își construiască locuințe.

Decizia de atribuire a 20 de terenuri de locuințe, în cartierele Europa (de pe Dealul Tătărași) și Tinereții (de pe Dealul Mănăstirii), înființate de municipalitatea suceveană exact în acest scop, a fost votată de consilierii locali suceveni în ședința de la finele lunii februarie, răspunzându-se astfel solicitărilor depuse în baza Legii 15/2003.

În total, la Primăria Suceava erau depuse 145 de asemenea solicitări, Suceava fiind printre puținele municipii reședință de județ din țară care au acordat tinerilor sute de terenuri gratuite pentru construirea de locuințe.

Urmează să identificam o nouă zonă în care să putem atribui terenuri și celorlalți 125 de solicitanți”, afirmă viceprimarul Marian Andronache, care a făcut parte și din comisia de atribuire a parcelelor de teren de câte 300 de mp.

Zeci de terenuri de locuințe pentru tineri, atribuite gratuit de Primăria Suceava

Cosmin ROMEGA

Imagini
Zeci de terenuri de locuințe pentru tineri, atribuite gratuit de Primăria Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower