Viitorii liceeni, invitați vineri la Shopping City Suceava
Vineri, 5 aprilie 2019, între orele 10.00 şi 18.00, la Shopping City Suceava are loc cea de-a XX-a ediţie a „Târgului Ofertelor Educaţionale”.
La eveniment sunt aşteptaţi elevii claselor a VII-a şi a VIII-a din judeţul Suceava, însoţiţi de profesori sau părinţi, la standurile amenajate de fiecare instituţie de învăţământ, pentru a se informa cu privire la ofertele educaţionale ale liceelor şi colegiilor sucevene.
De-a lungul evenimentului, pe scena amenajată în cadrul târgului, liceeni din judeţul Suceava vor susţine momente artistice.
Cea de-a XX-a ediţii a Târgului Ofertelor Educaţionale, organizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.