range-maxillary

Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale

O nouă investiție de mari proporții în domeniul spațiilor comerciale se pregătește în cartierul Burdujeni, acolo unde liderul retailului românesc, Kaufland, vrea să construiască un supermagazin, pe o suprafață de aproape 2 hectare de teren.

Noul centru comercial va fi construit pe terenul viran din spatele benzinăriei Negru, cu acces direct de pe strada Nicolae Iorga, pentru aprovizionarea cu marfă, în vreme ce intrarea clienților se va face de pe bulevardul principal al Sucevei – Calea Unirii.

Asta deoarece noul supermagazin Kaufland urmează să fie amenajat pe mai multe suprafețe de teren, ocupate în prezent de construcții precum spălătoria auto situată mai jos de IRIC, Restaurantul Scorpion, dar și în locul construcțiilor din spatele acestora, înspre fostul abator din Burdujeni.

În total, investiția va fi realizată pe o suprafață de aproximativ 18.300 de mp – aproape dublu față de suprafața pe care a fost amenajat primul Kaufland, cel de pe strada Universității, inaugurat în 2006.

Cel de-al treilea mall din Suceava

Cel de-al doilea Kaufland din municipiul reședință de județ urmează să fie făcut după noul concept al companiei, de open mall, prin care, pe lângă hypermarketul propriu, sunt amenajate galerii comerciale extinse, care găzduiesc magazine ale chiriașilor, zone de food, cu restaurante, patiserii si cafenele pentru toate gusturile.

Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale

Acesta ar fi cel de-al treilea mall din Suceava, sau al patrulea, dacă între timp va fi deschis și Egros, între Bazar și Shopping City, asta fără a mai lua în calcul alte două mall-uri făcute, dar nefuncționale – Galleria Mall, de la intrarea dinspre Fălticeni și Orizont Mall, tot pe Calea Unirii, lângă fostul Billa.

Solicitarea de elaborare a Planului Urbanistic Zonal pentru noul spațiu comercial Kaufland, depusă la Primăria Suceava, este făcută pe numele proprietarilor terenurilor din acea zonă, în suprafață totală de 18.297 mp - Negru Dumitru Andrei, Babalean Gheorghe si Lucia, Zmău Petru si Zmău Maria, Minicaru Ioan și Minicaru Marinela, SC Reflex Impex SRL.

Practic, terenurile acestora sunt precontractate, dar achiziția va fi finalizată după ce investitorul are siguranța că poate construi în acea zonă supermagazinul care, la fel ca și Kaufland-ul de pe strada Universității, are o poziționare foarte bună, într-o zonă cu văd comercial.

Noul Kaufland se va afla la doar câțiva pași de centrul cartierului Burdujeni, la 500 de metri de Gara Burdujeni – o zonă cu puține magazine, dar și la doar 3 km de centrul Sucevei.

Investiția ar genera peste 100 de locuri de muncă, în mod direct, dar și altele, indirect, la cei care colaborează cu compania.

Conform documentației de urbanism, planul de ocupare a terenului nu depășește 30%, platformele carosabile (inclusiv parcarea) urmând să reprezinte cam 50% din totalul terenului disponibil, regimul de înălțime va fi de maxim parter plus un etaj – înălțime maximă 15 metri, iar cel puțin 16 % din suprafața terenului va fi amenajată ca spații verzi.

Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale

Un nou sens giratoriu pe Calea Unirii

Pentru ca accesul către noul Kaufland să fie posibil de pe Calea Unirii, specialiștii care se ocupă de realizarea documentației au propus amenajarea unui nou sens giratoriu, puțin mai jos de stația de autobuz IRIC.

Acesta ar asigura accesul atât pe actualul drum, pe care se ajunge la spațiile comerciale din spatele Restaurantului Scorpion cât și la benzinăria auto din spatele stației de autobuze, iar printr-o nouă arteră de circulație, cu trei benzi, ar urma să se asigure intrarea în parcarea Kaufland, din sensul giratoriu, cât și ieșirea din parcare, printr- bandă de selecție.

Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale

Rămâne de văzut dacă această variantă, propusă de investitor, va fi aprobată și de municipalitatea suceveană și Poliția Rutieră, în condițiile în care Calea Unirii este cea mai aglomerată arteră de circulație a Sucevei, iar noul supermagazin va genera oricum trafic suplimentar, care se va resimți de către toți cei care au de trecut pe acolo, mai ales în perioadele de vârf, din vară, dar și la sărbători.

Pe Calea Unirii sunt deja trei sensuri giratorii, unul la Orizont, altul la Dedeman și unul la Bazar, un altul urmează să fie făcut la intersecția cu strada Traian Vuia, încât acesta ar putea fi al cincilea, pe o distanță scurtă, de aproximativ 2 kilometri.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale
Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale
Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale
Un nou mall în Suceava - orasul cu cele mai multe centre comerciale
Taguri: Kaufland mall
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower