Un nou LIDL se deschide în municipiul Suceava
Săptămâna aceasta va fi inaugurat cel de-al patrulea hipermarket LIDL din municipiul Suceava.
Inaugurarea va avea loc joi dimineață, pe 14 decembrie, de la 07.30, în cartierul Zamca, unde nu mai este nici un alt magazin de o asemenea anvergură. Celelalte trei LIDL-uri sunt deschise la baza cartierului Obcini, la ieșirea din Suceava spre Botoșani și vizavi de Bazar.
Construirea noului magazin LIDL în municipiul Suceava a primit „undă verde” din partea Consiliului Local în ședința din februarie, când li s-a impus amenajarea, pe cheltuială proprie, a unui amplu sens giratoriu la intersecția străzilor Zamca și Mărășești, înainte de a putea demara lucrările de ridicare a spațiului comercial.
Compania germană și-a asumat această obligație și a făcut mai multe lucrări de amenajări rutiere, atât pe domeniul public al municipalității cât și pe o parte din terenul propriu, cedat special în acest scop.
Drept urmare, zona carosabilă a sensului giratoriu are acum o deschidere de 5,4 metri, încât permite trecerea simultană a două autovehicule, în același timp, semaforizarea din acea intersecție a fost anulată, iar corpurile de semnalizare sunt re-utilizate în alte intersecții.
Planurile de construire a noului LIDL, în locul fostei UGIRA, pe cei 6098 de mp de teren eliberat de construcții, au inclus amenajarea a aproximativ 90 de locuri de parcare, căi de acces, spații verzi pe 333 mp, dar și a două guri de intrare-ieșire, una pe strada Zamca și alta pe Mărășești.