range-maxillary

Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței

Primul spectacol susținut peste hotare al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, a avut loc marți seara, în capitala Franței. Primul turneu internaţional al teatrului sucevean se desfășoară în perioada 4-10 septembrie, timp în care trei spectacole şi cinci reprezentaţii supratitrate în limba franceză vor fi oferite publicului de la Paris şi Laval.

„Proştii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Anca Bradu, „Kebab”, de Gianina Cărbunariu, regia Daniel Iordan și „Pisici”, regie Bobo Burlăcianu, sunt cele trei spectacole pe care actorii teatrului sucevean le susțin la Paris, în zilele de 4,5 și 6 septembrie.

Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței

Primire călduroasă din partea publicului francez și român

Spectacolul “Proştii sub clar de lună” (regia Anca Bradu, text de Teodor Mazilu), producția Teatrului Municipal Matei Visniec din Suceava, a avut parte de o primire foarte călduroasă, marţi 5 septembrie, în Sala Bizantină a Ambasadei României de la Paris. S-a strigat “Bravo!”, s-a aplaudat din toată inima. Publicul a fost format din francezi şi români, a fost o sala arhiplina, cum se întîmplă de obicei la manifestările Ambasadei şi ale Institutului Cultural Român de la Paris. S-au aflat în sală şi multe personalităţi ale diasporei române, critici de teatru, profesionişti din domeniul artelor spectacolului. A fost prezentă directoarea Festivalului internaţional al francofoniilor de la Limoges, Marie-Agnès Sevestre, directorul Teatrului les Halles de la Avignon, Alain Timar, criticii de teatru Gilles Costaz, Mireille Davidovici şi Mirella Patureau, directorul teatrului Gare au Théâtre (situat în estul Parisului la Vity-sur-Seine), Mustapha Aouar, istoricul Matei Cazacu, regizorul Petrică Ionescu… Alţi regizori şi actori francezi sau franco-români au fost de faţă, care cunosc România sau au lucrat pe texte de Matei Vişniec: Denise şi Daniel Schröpfer, Lucilla Sébastiani, Bruno Lombard, Liana Fulga. Echipa de la Teatrul “Matei Vişniec” din Suceava a reuşit performanţa de a instala decorul şi de a prezenta spectacolul practic în aceleaşi condiţii tehnice ca la Suceava. La începutul evenimentului, după cuvântul de bun venit al Doinei Marian, directoarea Institutului Cultural Român de la Paris, Matei Vişniec a prezentat pe scurt teatrul şi atuurile Bucovinei. Coincidenţa face că sîmbătă 8 septembrie pe canalul de televiziune Arte urmează să fie difuzat, la ora 17, un film documentar despre Mănăstirea Suceviţa realizat de un francez, Vincent Froehly.

Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței

La invitaţia Institutului Cultural Român Paris, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava joacă în Sala Bizantină a Palatului Béhague, reşedinţa Ambasadorului României în Republica Franceză, trei spectacole de autori români, celebrând astfel Ziua Limbii Române.

Evenimentul se bucură de prezenţa dramaturgului al cărui nume îl poartă teatrul sucevean şi care trăieşte la Paris.

De altfel, Matei Vişniec propune delegaţiei sucevene întâlniri cu potenţiali parteneri de proiecte culturale, teatrale şi artistice, care se vor desfăşura în perioada următoare, cea a Sesiunii încrucişate Franţa-România (septembrie 2019 - august 2020).

Cu prilejul reînfrăţirii oraşelor Suceava şi Laval, turneul Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava va trece şi prin Changé (8 septembrie) și Laval (9 septembrie), unde va prezenta două spectacole - „Kebab” și „Pisici”.

Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței

Premiera noului spectacol, la Paris

Premiera noului spectacol produs de teatrul sucevean, „Pisici”, va avea loc la Paris.

Spectacolul concert conceput de trupa Fără Zahăr - Bobo Burlăcianu (regie) şi Bobi Dumitraş (versuri), „Pisici” este un fel de alternativă parodică la Cats. O joacă muzicală în care câteva pisici îşi deapănă poveştile. La început a fost un „miau”, după care Pisica Dumnezeu a creat o lume dominată de pisici. În absenţa omului, pisicile îi iau locul, la pachet cu problemele aferente. O bătrână obsedată de murături, un patron de fabrică de mobilă cu aspiraţii de politician, un rachet naiv, un câine reîncarnat în pisică, un cuplu cu probleme în căsnicie şi alte personaje pisiceşti îşi cântă pe rând neajunsurile sau bucuriile, în timp ce poveştile lor se întrepătrund, conectându-le într-o ţesătură unică.

Distribuţie - Pisicile: Horia Butnaru, Cristina Florea, Cătălin Ştefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc

Premiera spectacolului „Pisici” în România este programată pentru 15 septembrie 2018, pe scena teatrului sucevean.


Cosmin ROMEGA

Imagini
Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței
Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței
Trei zile cu spectacole susținute de actorii teatrului sucevean în capitala Franței
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower