range-maxillary

Teatru pe străzile Sucevei

„Dacă nu vine muntele la Mahomed, se duce Mahomed la munte”, spune un vechi proverb, ce se potrivește și în cazul tinerei trupe de actori ai Teatrului „Matei Vișniec” Suceava, care nu a așteptat să vină lumea la spectacole, ci au venit ei în mijlocul oamenilor, pentru a fi cunoscuți și de ce nu, îndrăgiți de ei.

Așa se face că, pentru a doua săptămână, străzile Sucevei au devenit o scenă de teatru, în care viața de zi cu zi a curs pe făgașul ei normal, integrându-se armonios cu tinerii talentați, care, pentru câteva zeci de minute, au devenit vecinii lor.

Mutarea în bloc a unui nou vecin, care descarcă din mașină zeci de pachete, declanșează un val de reacții cu care suntem atât de familiarizați, că parcă le-am trăit fiecare din noi, la un moment dat.

Gravida, gospodina băgăreață în seamă, domnișoara disponibilă, soțul iritat, administratorul de bloc, copilul năzbâtios, etc, fiecare personaj este desprins din viața reală, îți este cunoscut, apropiat chiar, într-un mod bizar.

Și uite așa, privind desfășurarea actorilor, care ajung să aibă reacții din ce în ce mai vehemente, nici nu mai spui că privești o scenă de teatru, ci una de viață.

Nici nu e de mirare că, unii spectatori au intrat în spectacol ca și cum ar fi fost de acolo, în vreme ce alții, trecători, își luau tălpășița rapid, ca și cum ar fi asistat la un scandal public, din care nu vroiau să fie implicați.

Mai interesant era să vezi cum mașini care treceau pe acolo trăgeau pe dreapta, pentru ca pasagerii lor să urmărească desfășurarea piesei pe care nu au văzut/o de la început, dar au înțeles rapid despre ce e vorba, în vreme ce unii locuitori din zonă ieșeau la balcoane pentru a vedea ce e cu agitația de afară – în fapt, un spectacol de teatru neconvențional, “Cărțile – fabulă urbană”, după o piesă scrisă de Horia Gârbea, a cărui regie artistică a fost asigurată de Octavian Jighirgiu, prorectorul Universității de Arte “George Enescu” din Iași.

Piese precum aceasta, dar și „Trenul de noapte”, care va fi jucată în Gările Burdujeni și Rădăuți, prefațează stagiunea teatrală din toamnă, fiind o invitație altfel, pentru suceveni, să vină la teatru.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Teatru pe străzile Sucevei
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower