Teatru de păpuși la Bibliotecă - „Poveste de vacanță”
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” și Centrul Cultural „Bucovina”, sub egida Consiliului Județean Suceava, invită copiii la teatru de păpuși.
„Poveste de Vacanță” – Teatru de păpuși la Bibliotecă este un proiect ce se va derula pe perioada vacanței de vară. Astfel, în fiecare marți, începând din 20 iulie, cei mici vor fi așteptați de la ora 17.00 la Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei pentru a participa la diverse spectacole susținute de trupa de teatru de păpuși a Centrului Cultural „Bucovina”.
În felul acesta, micii cititori vor putea să „cunoască” lumea poveștilor prin teatru, pentru ca astfel să fie atrași și spre lectură.
În acelaşi timp, aflându-se în cadrul bibliotecii, pentru a participa la spectacolele de teatru de păpuşi, copiii vor putea vizita Secţia de împrumut pentru copii, vor putea împrumuta diverse documente de bibliotecă (cărți, DVD-uri), sau vor afla toate detaliile necesare pentru a-şi face permis de bibliotecă şi a reveni pentru a împrumuta cărţi sau a participa la diverse activități ce vor mai fi organizate.
Copiii vor pătrunde în lumea poveștilor, fiind de la început captivați de personajele poveștilor cu ajutorul actorilor. Teatrul are un rol practic și bine conturat în dezvoltarea copilului, atât sub aspect emoțional, cât și psihologic, intelectual și conceptual, iar teatrul de păpuși e sinonim cu zâmbetul și cu bucuria nemăsurată a copilului care
descoperă lumea prin farmecul poveștilor.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile!
(Notă: Din motive legate de situația pandemică actuală, numărul maxim de participanți care vor putea fi prezenți concomitent în sală va fi limitat la 35)
Pe perioada vizitei în bibliotecă participanții vor trebui să respecte măsurile de prevenție anti-Covid, respectiv distanțare (în sală vor putea asista la spectacole câte maxim 35 de spectatori, motiv pentru
care, dacă numărul copiilor prezenți se va apropia de 35, părinții vor fi rugați să aștepte în curtea instituției), purtatul măștii (purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani), termometrizare la intrarea în clădire, dezinfecția mâinilor.