range-maxillary

Târgul de Paște al meșterilor populari, deschis de sâmbătă în centrul Sucevei

Zeci de meșteri populari, reprezentanți ai unor meșteșuguri cu o îndelungată tradiție, de la încondeierea ouălor, olărit, până la împletituri nuiele și realizarea de podoabe, sunt prezenți în centrul municipiului Suceava, cu o mulțime de produse specifice muncii lor.

Târgul de Paște al meșterilor populari este deschis de sâmbătă, 20 aprilie, până pe 25 aprilie inclusiv, pe esplanada Casei de Cultură Suceava.

La acest târg participă 25 de meșteri populari din Suceava și nu numai. Meșteșugurile întâlnite sunt: încondeierea ouălor, prelucrarea lemnului, industrie casnică textilă și port popular, olărit, prelucrarea pieilor, împletituri nuiele, podoabe.

Târgul de Paște al meșterilor populari, deschis de sâmbătă în centrul Sucevei

“Demonstraţiile de ouă încondeiate vor încununa această manifestare culturală cu tematică populară. Încondeietoarele invitate respectă cu desăvârșire meşteşugul pe care îl practică, prin tehnică, cromatică şi motivele utilizate, specifice localităţii sau zonei din care provin. Ele sunt prezente în târg cu toate ustensilele necesare pentru executarea probelor practice, precum și costumul popular specific zonei pe care o reprezintă”, a precizat coordonatorul proiectului, Eutasia Rusu.

Târgul de Paște al meșterilor populari, deschis de sâmbătă în centrul Sucevei

Această manifestare, organizată de Centrul Cultural ”Bucovina” prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, face parte din programul „Paștele în Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava.

Târgul de Paște al meșterilor populari, deschis de sâmbătă în centrul Sucevei

Târgul de Paște al meșterilor populari, deschis de sâmbătă în centrul Sucevei

Cosmin ROMEGA

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower