range-maxillary

Tabăra micii iconari, în Capela Cetății de Scaun

Muzeul Național al Bucovinei vă invită să vizitați, în perioada 15 - 28 iulie 2021, expoziția temporară Tabăra micii iconari care va fi deschisă în Capela Cetății de Scaun.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 15 iulie 2021, orele 18, cu respectarea regulilor impuse de pandemia de Covid 19.

Între 28 iunie – 10 iulie a.c., la biserica de lemn din Adâncata s-a desfășurat tabăra de creație “Micii iconari”, ajunsă anul acesta la cea de-a zecea ediție.

Întreaga organizare a avut la bază inițiativa preotului Parohiei Adâncata 2, Pascal Mitu, și a avut, chiar de la prima ediție, sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Într-un cadru de excepție, completat de o atmosferă ce a împletit an de an povestea cu visul și jocul cu munca, cei peste 65 de copii participanți, cu vârste de la 5 la 17 ani, s-au bucurat timp de două săptămâni de activitățile desfășurate în cadrul taberei. S-au realizat astfel peste 130 de lucrări ce vor putea fi văzute în expoziție.

Tabăra micii iconari, în Capela Cetății de Scaun

Debutând în 2011, cu un număr de 20 de participanți, tabăra de la Adâncata a înregistrat an de an un număr record de elevi (unii veniți pentru prima dată, alții fiind pentru a zecea oară în cadrul taberei, crescând împreună cu proiectul inițiat în urmă cu zece ani). Participanții au fost călăuziți înspre tainele desenului, picturii pe pânză, dar și iconografiei bizantine, alături de activitățile susținute în cadrul atelierelor de obiecte hand-made, tehnici de pliere a hârtiei, origami, tangram sau brățări țesute. Atelierele de pictură au fost coordonate de prof. Raluca Schipor-Baban, din cadrul Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”, constituind un real prilej pentru elevii participanți de a-și dezvolta creativitatea, de a-și descoperi potențialul, de a învăța lecția răbdării, a lucrului în echipă și a libertății de exprimare. Echipa profesorilor ce au coordonat activitățile adiacente, cu rolul de a oferi elevilor participanți o alternativă originală de a-și petrece timpul și de a dobândi îndemânare, inclusiv de a relaționa și de a se dezvolta din perspectivă emoțional-afectivă, a fost completată de prof. Florentina Anastasiu (Șc. Gen. Nr. 3), prof. Iulia Buraciuc și prof. Daniela Mitu (Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”).

Lucrările realizate de elevi și experiența dobândită de aceștia pe parcursul taberei s-au materializat an de an printr-o expoziție, devenită deja tradiție, de această dată beneficiind de generosul spațiu de la Cetatea de Scaun a Sucevei.

Preot prof. Mitu Pascal, organizator – “ajunsă la cea de-a zecea manifestare, tabăra de la Adâncata se detașează prin complexitatea activităților, prin consecvența unor copii ce participă chiar de la prima ediție, dar și a celor care experimentează pentru prima dată atmosfera inedită creată împreună aici și oferită ulterior la nivel de trăire așternută pe pânză. Mai presus de toate însă, tabăra se detașează prin ridicarea nivelului expozițional, evidentă de la un an la altul și oferirea unei alternative fiecărui copil participant”.

Imagini
Tabăra micii iconari, în Capela Cetății de Scaun
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower