Suceveancă sărbătorită de primarul Ion Lungu la împlinirea a 102 ani
Cel mai vârstnic sucevean, pensionara Lucea Bohatereț, care duminică, 5 mai, a împlinit frumoasa vârstă de 102 ani, a avut parte de o aniversare surpriză. Astfel, pe lângă familia sa – copii, nepoți și strănepoți, suceveanca l-a avut alături și pe primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu.
“Am avut plăcerea de a o sărbători, împreună cu familia sa, pe "Centenara" orașului nostru, doamna Lucea Bohatereț, care a împlinit onorabila vârstă de 102 ani. Ne rugăm bunului Dumnezeu să fie sănătoasă, să aibă parte de o bătrânețe ușoară și să o sărbătorim și la anul pe data de 5 mai”, a spus edilul sucevean, care i-a dus un spectaculos coș cu flori, un tort personalizat, cu mesajul “La mulți ani! 102 ani!”, o sticlă de șampanie, o icoană cu Maica Domnului, un tablou cu un colaj de fotografii prin care s-a marcat oferirea titulaturii de “Cetățean al Centenarului” și un sprijin financiar din partea municipalității.
La cea de-a patra vizită făcută acasă la cel mai vârstnic sucevean, primarul Ion Lungu a avut ocazia să îi cunoască mai mulți membri ai familiei, alături de care a închinat un pahar de șampanie, a cântat “La mulți ani!” și a gustat din tort, felia cu inscripția 102 ani fiind păstrată special pentru sărbătorită.
Lucea Bohatereț, născută pe 5 mai 1917, este primul „Cetățean al Centenarului” - titulatură oferită oficial în cadrul ceremoniei de premiere organizată pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, în cadrul evenimentului de reinaugurare a statuii ecvestre a domnitorului „Ștefan cel Mare”, dar și cel mai vârstnic „Cetățean de onoare al Sucevei”, titulatură obținută prin decizia Consiliului Local Suceava din data 29 noiembrie 2018, la inițiativa primarului Ion Lungu.
Cosmin ROMEGA