range-maxillary

Suceava participă cu mai multe manifestări artistice la Timișoara - Capitală Culturală Europeană în 2021

Municipiul Suceava va fi prezent cu mai multe activități culturale la Timișoara, care va fi Capitală Culturală Europeană în 2021.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că a primit o solicitare în acest sens din partea Primăriei Timișoara și a omologului său, Nicolae Robu, pentru a trimite de anul acesta un ansamblu folcloric să facă repetiție pentru evenimentele de anul viitor.

„O să vorbesc și cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, să stabilim dacă mergem cu Ansamblul Ciprian Porumbescu sau cu Arcanul.

Noi vom asigura finanțarea necesară ca unul dintre ansambluri să meargă la Timișoara, să fim prezenți la manifestările din cadrul Capitalei Culturale Europene. În plus, o să am o discuție cu primarul Timișoarei, Nicolae Robu, să extindem colaborarea și pe alte segmente culturale, precum teatrul, cu care să fim prezenți la manifestările din 2021”, a precizat edilul sucevean.

Anul viitor, Timișoara va fi în centrul atenției Europei, în calitate de Capitală Culturală a continentului, sub deviza „Luminează orașul prin tine”.

Suceava participă cu mai multe manifestări artistice la Timișoara - Capitală Culturală Europeană în 2021

Imagini
Suceava participă cu mai multe manifestări artistice la Timișoara - Capitală Culturală Europeană în 2021
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower