Suceava, împodobită cu steaguri tricolore, pentru Ziua Bucovinei și cea a României
Zona centrală a municipiului Suceava este împodobită, începând de ieri, cu sute de steaguri tricolore, cu formă semicirculară, amplasate atât pe suportul plasei de lumini de pe esplanadă, cât și pe Casa de Cultură.
Pregătirile pentru sărbătorirea Zilei Bucovinei (28 Noiembrie) și cea a României (1 Decembrie) vor continua cu pavoazarea arterei principale a municipiului cu steaguri tricolore imense, de 2,5x1,5 metri, drapele cu însemnul heraldic al municipiului, de 1,35x0,9 metri şi steguleţe tricolore. În total, peste 1000 de steaguri vor decora municipiul Suceava, pentru a marca Ziua Bucovinei și cea a României.
„Aceste elemente decorative au fost achiziționate special pentru a marca momentul Centenarului Unirii, pentru a da o pată de culoare acestei mari sărbători, în primă fază în Centru, apoi la sediul Primăriei și la statuia lui Ștefan cel Mare, de pe platoul Cetății. Aceste elemente care au creat un aspect deosebit zonelor unde sunt amplasate vor fi date jos, pentru a fi conservate, întreținute și folosite la alte sărbători cu semnificație deosebită, precum Zilele Orașului și Ziua Bucovinei”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu, care vrea ca anual să fie suplimentate stocurile, astfel încât să poată fi decorate și alte zone ale municipiului.
Manifestările dedicate Zilei Bucovinei includ foarte multe evenimente care se vor desfășura în zona centrală a Sucevei, precum un concert de muzică populară, aprinderea luminilor în bradul de Crăciun, un concert Zdob și Zdub, Irina Rimes și Elena Gheorghe, inclusiv un spectacol de laser şi lumini, animaţii grafice şi transmisii live pe ecrane LED.
Cosmin ROMEGA