Străzi închise circulației rutiere în zona centrală a Sucevei
Mai multe străzi din zona centrală a municipiului Suceava vor fi închise circulației rutiere, dar și eliberate de autoturisme, în vederea desfășurării Festivalului Internațional „Obiceiuri de Iarnă „.
Măsurile Poliției Locale Suceava au început să fie aplicate începând de miercuri, 26 decembrie, de la ora 14.00 până joi seara, la ora 22.00.
Evenimentul, organizat de către Consiliul Județean Suceava, se va desfășura pe 27 decembrie, între orele 10.00 – 22.00, în cadrul acestuia având loc parada urătorilor și spectacolul de prezentare a obiceiurilor de iarnă.
Șeful Poliției Locale, Ovidiu Doroftei, a transmis că pentru buna desfășurare a Festivalului Internațional „Obiceiuri de Iarnă” se impune luarea mai multor măsuri restrictive.
Astfel, începând de miercuri, 26 decembrie și până pe 27 decembrie seara, au fost închise circulației rutiere și vor fi eliberate de autovehicule strada Nicolae Bălcescu – zona Parcare și strada Ștefan cel Mare, zona Parcare și zona BCR – BRD.
Pentru ziua de joi, 27 decembrie, când are loc Festivalul International „Obiceiuri de Iarnă”, începând cu ora 10.00, pe itinerarul: B-dul 1 Decembrie 1918 (Direcția pentru Agricultură Suceava) – B-dul 1 Mai (Primăria Municipiului Suceava) – Str. Ștefan cel Mare, nr. 56 (Magazinul Bucovina) – Str. Ștefan cel Mare, nr. 36 (Consiliul Județean Suceava) – Esplanada Casei de Cultură, se vor lua măsuri suplimentare.
Pentru asigurarea măsurilor de ordine se impun măsuri de blocare a traficului între orele 08.00– 22.00 pe străzile:
-
strada Nicolae Bălcescu, între sens giratoriu Orange și sens giratoriu McDonalds;
-
str. Aleea Nucului, între strada Ștefan cel Mare și strada Vasile Bumbac;
-
str. Libertății, între strada Ștefan cel Mare și strada Vasile Bumbac;
-
str. Mitropoliei, de la intersecția cu strada Ștefan cel Mare până la intersecția semaforizată cu bulevardul Ana Ipătescu;
-
strada Ștefan cel Mare, de la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu până la intersecția cu bulevardul Ana Ipătescu.
“Poliția Locală Suceava va menține starea de liniște și ordine pe tot parcursul Festivalului International „Obiceiuri de Iarnă”, va aplana eventualele stări conflictuale pentru a combate și preveni acțiunile rău intenționate”, au transmis reprezentanții instituției.