Știi de unde vine lemnul - Timflow, sistemul de trasabilitate prin GPS dezvoltat de HS Timber Group, se extinde la nivelul furnizorilor
Timflow, sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului dezvoltat de HS Timber Group și implementat pentru toate fabricile de cherestea din România în aprilie 2017, testează modalități de implementare la nivelul furnizorilor.
Aflat în fază de dezvoltare, acest proiect va intensifica și mai mult transparența lanțului de aprovizionare al grupului de companii de procesare a lemnului prezent pe piața din România.
În acest moment, se lucrează la deschiderea platformei Timflow, astfel încât mai mulți furnizori de masă lemnoasă ai HS Timber Productions să poată să implementeze sistemul la începutul lunii iunie.
Timflow a fost desemnat drept Produsul Anului la târgul Forest România 2019 de către profesioniștii din industria forestieră.
Ce înseamnă concret Timflow și cum funcționează?
Timflow este sistemul de monitorizare a trasabilității lemnului implementat de HS Timber Group, care se asigură că fiecare transport care ajunge la porțile fabricilor este monitorizat, de la locul de încărcare și până la sosire. Fiecare transportator dispune de un terminal mobil în care se introduc toate datele de transport: aviz de însoțire a mărfii, codul SUMAL, date de identificare și fotografii la momentul încărcării, care se compară cu fotografiile făcute cu încărcătura care ajunge la poarta fabricii.
În plus, ceea ce este inedit pentru sistemul Timflow și arată o mare transparență și deschidere a companiei este faptul că aceste date sunt disponibile publicului larg.
Practic, fiecare persoană care este interesată poate să verifice un transport de marfă - se înregistrează gratuit pe portalul www.timflow.com cu un user și o parolă, încât poate verifica fiecare transport în parte. Mai mult, oricând se pot solicita informații suplimentare.
Prin Timflow toate transporturile sunt verificate:
-
Dacă sunt legale;
-
Dacă îndeplinesc cerințele sistemului Due Dilligence al companiei;
-
Dacă lemnul provine sau nu din zone tampon ale parcurilor naționale sau din alte zone în care intervenția nu este permisă.
Eforturile grupului HS Timber de reducere a riscului de apariție a lemnului neconform în lanțul de aprovizionare
Timflow include date oficiale pentru care sunt folosite documentele publicate de Guvernul României. După ultimele actualizări din luna Decembrie 2019, Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasi-Virgine din România conține acum aproape 7.000 de hectare de păduri virgine și mai mult de 23.000 de hectare de păduri cvasi-virgine.
Catalogul este rezultatul unui proces de durată și va fi actualizat în continuare. În fiecare an, Guvernul României evaluează noi suprafețe forestiere.
„Pădurile României găzduiesc o biodiversitate uimitoare, mii de specii ocupă suprafețe extinse în pădurile neatinse de pe lanțul carpatic. Timflow este un instrument util care ne permite să verificăm de unde provine lemnul. Cu ajutorul acestui sistem ne aflăm în postura în care putem exclude din zonele noastre de aprovizionare habitatele sensibile și ne luăm angajamentul să continuăm această practică” a spus Michael Proschek-Hauptmann, Head of Compliance and Sustainability al HS Timber Group.
Timflow este parte importantă a sistemului Due Diligence al HS Timber Group, care susține eforturile grupului de reducere a riscului de apariție a lemnului neconform în lanțul de aprovizionare.
Cifre cheie:
-
Total camioane echipate cu GPS:1.180
-
Total transporturi înregistrate:
-
Aprilie 2017 – aprilie 2020: 85.315
-
Ianuarie – Aprilie 2020: 7.585
-
-
Total transporturi investigate (descărcate separat)
-
Ianuarie 2018 – aprilie 2020: 7.095
-
Ianuarie – Aprilie 2020: 645
-
-
Total sesizări/cereri de documente de pe platforma externă
-
Aprilie 2017 – aprilie 2020: 9 (3/2017, 5/2018, 0/2019 și 1/2020)
-
Ianuarie – Aprilie 2020: 1
-
Ce este Timflow?
-
un sistem de monitorizare a trasabilității lemnului, care poate fi accesat online sau de pe mobil de către orice persoană;
-
fiecare camion este dotat cu GPS pentru înregistrarea rutelor camioanelor care transportă buștean;
-
după setarea unui cont, se poate selecta o dată calendaristică și un punct de descărcare;
-
aplicația oferă fotografii ale încărcăturii și oferă opțiunea prin care se pot solicita copii ale documentelor de transport.