„Soldații. Poveste din Ferentari” la Cinema Modern și la Gura Humorului, în acest weekend
Filmul „Soldații. Poveste din Ferentari”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va rula de vineri în cinematografele din 18 orașe din țară, iar proiecții speciale, în prezența membrilor echipei de producție, vor avea loc în Cluj-Napoca, Sibiu, Iași și București.
„Soldații. Poveste din Ferentari” spune povestea lui Adi, un antropolog în vârstă de 40 de ani, părăsit de curând de iubita lui, care se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele. Acolo îl întâlneşte pe Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş, care promite să îl ajute să cunoască cântăreţi. Destul de repede, cei doi încep o relaţie. Când banii se termină, amândoi se trezesc captivi într-un apartament în care se iubesc sincer şi se folosesc unul de altul. Adrian Schiop şi Vasile Pavel Digudai interpretează rolurile principale.
„Soldații. Poveste din Ferentari” va rula în București (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Happy Cinema, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinemateca Eforie), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Buzău (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria, Cinema City Iulius Mall), Constanța (Cityplex Tomis), Focșani (Happy Cinema), Gura Humorului (Casa de Cultură), Iași (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema „Bela Lugosi”), Pitești (Cinema Trivale), Sibiu (Astra Film Cinema), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Suceava (Cinema Modern), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Casa Artelor) și Vaslui (Cityplex).
Regizoarea Ivana Mladenovic și coscenaristul Adrian Schiop, care interpretează și rolul principal, vor fi prezenți la proiecțiile de gală din Cluj-Napoca – vineri, 2 februarie, de la ora 20:00, la Cinema Victoria (eveniment prezentat în cadrul Cinematecii TIFF), Sibiu – sâmbătă, 3 februarie, de la ora 19:00, la Astra Film Cinema, și Iași – duminică, 4 februarie, ora 19:00, la Cinema Ateneu.
Evenimentul de la Cinema Ateneu din Iași va fi precedat de lansarea volumului „Soldații. Poveste din Ferentari”, începând cu ora 18:00.
O proiecție specială în prezența echipei va avea loc în București, la Happy Cinema, marți, 6 februarie, de la ora 19:00.
„Soldații. Poveste din Ferentari” este adaptare liberă a romanului omonim scris de Adrian Schiop şi apărut la editura Polirom în 2013.
Scenariul este semnat de Ivana Mladenovic şi Adrian Schiop, imaginea - de Luchian Ciobanu, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, costumele - de Maria Pitea, de scenografie a fost responsabil Adrian Cristea, iar de machiaj - Maria Andreescu. Producători sunt Ada Solomon, Jelena Mitrovic (Serbia), Cassandre Warnauts şi Jean Yves Roubin (Belgia).
Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=WuMW679lnNE&t=2s