Sistematizare rutieră și peste 200 de locuri de parcare, realizate în cel mai nou cartier de tineri din municipiul Suceava
Locuitorii celui mai nou cartier de tineri din municipiul Suceava – ANL Metro, au la dispoziție, de săptămâna aceasta, peste 200 de locuri de parcare nou amenajate, lucrările fiind continuate pe partea de sistematizare rutieră, iar la final, cu amenajarea de spații verzi.
Viceprimarul Lucian Harșovschi, care s-a ocupat îndeaproape de realizarea lucrărilor, în ciuda piedicilor puse de criza coronavirus, a oferit detalii:
„Așa cum am promis, ne ocupăm de sistematizarea rutieră și amenajarea locurilor de parcare din cartierul Obcini, zona Metro.
În prezent, sunt finalizate lucrările pentru parcările de reședință și se află în desfășurare lucrările pentru reabilitarea străzii Pictor Șerban Rusu Arbore (2450 mp) și a trotuarelor (350 mp). Mai mult, la finalizarea acestor acțiuni, va avea loc amenajarea spațiilor verzi. Valoarea lucrărilor este de 1.464.611,45 lei, iar la final, cetățenii vor beneficia de 203 locuri de parcare, noi alei de acces și o stradă refăcută total!”.
Realizarea sistematizării rutiere în zona ANL Metro, parte a cartierului Obcini, reprezintă unul dintre proiectele de bugetare participativă desemnate de suceveni să beneficieze de finanțările de 100.000 de euro de proiect, prin bugetul participativ.
Proiectul votat de un număr mare de suceveni a fost preluat de administrația locală și extins inclusiv cu amenajarea de locuri de parcare dar și de spații verzi, încât, chiar de valoarea finală este mai mare, zona să fie tratată unitar și să fie un cartier model.
Realizarea acestuia este importantă în primul rând pentru cele 160 de familii de tineri care locuiesc acolo (ultimelor 80 de familii care s-au mutat acolo le-a fost înmânată cheia de viceprimarul Lucian Harșovachi) dar și pentru restul orașului, modelul putând fi implementat și în alte zone, care necesită să fie modernizate.