range-maxillary

Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău

Nu mai puțin de 30 de piloți din România, Bulgaria și Ungaria vor lua startul în acest week-end la singura etapă de drift montan din țara noastră, considerat cel mai periculos traseu al sezonului, unde derapajele controlate se vor face chiar pe sectorul superior al drumului județean 175B Pojorâta-Rarău din Suceava.

Printre piloții care vor concura la runda din masivul Rarău se numără și cel mai bine clasați în clasamentul general, bulgarul Krasmir Stefanov, Iulian Jumuga, Răzvan Frățianu, Stefan Stefanov și Marius Mitrache. La start va fi prezent și dublul campion european Călin Ciortan, revenit în campionatul românesc după trei ani de pauză, dar și cea mai tânără femeie-pilot din Europa, Kristalina Stefanova.

Multiplul campion național, Răzvan Frățianu, originar din Suceava, consideră runda de pe Rarău drept cea mai spectaculoasă etapă a sezonului. "Este o zonă în care nu ne mai permitem greșeli. Dacă ai greșit, ai plecat acasă cu mașina. Într-una dintre părți este parapet, iar în cealaltă șanț de beton, așa că totul va fi la limită", a spus experimentatul pilot, campion național în 2011.

Participanți la etapă vor fi prezentați oficial vineri, de la ora 17:00, pe esplanada Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, atunci când fanii vor avea ocazia să afle toate detaliile despre mașinile de sute de cai putere și să-i cunoască pe piloți.

Sâmbătă, de la ora 09:00, pe sectorul superior al drumului județean 175B Pojorâta-Rarău, vor debuta antrenamentele libere, iar la ora 18:00 se vor desfășura calificările pentru „battle-uri” - confruntările pentru clasamentul competiției.

Duminică, de la ora 09:00, vor avea loc din nou antrenamente libere, în timp ce „battle-urile” mult așteptate vor debuta începând cu ora 16:00.

Pentru desfășurarea evenimentului, organizat de Romanian Drift Championship și Drift Community, drumul județean 175B „TransRarău” va fi închis circulației publice în zilele de 16 și 17 iulie, între orele 08.00 - 13.00 și 15.00 – 20.00, pe tronsonul Pojorâta – Rarău.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău
Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău
Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău
Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău
Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău
Singura etapă de drift pe traseu montan din România, pe Rarău
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower