„Seară Bohème”, duminică, în compania Filarmonicii Botoșani
Un week-end pe note muzicale îi așteaptă pe suceveni, la Iulius Mall. Ritmuri încântătoare, oferite de orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani îi vor acompania pe cei veniți la cumpărături sau să se relaxeze.
Duminică, 17 iunie 2018, melomanii suceveni și nu numai sunt invitați la o nouă întâlnire cu ritmurile clasice, la Iulius Mall. De această dată, vor avea parte de o „Seară Bohème”, un concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Botoșani.
De la ora 19.00, pe scena amplasată la etajul Iulius Mall Suceava vor urca talentații instrumentiști, oferind publicului un spectacol muzical de excepție. Invitată specială va fi mezzo-soprană Maria Miron Junga, iar artiștii vor fi coordonați de bagheta dirijorului Gheorghe Costin. Muzicienii vor interpreta partituri ale unor compozitori celebri, precum „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Attila” de G. Verdi, „Carmen” de G. Bizet, „’O sole mio” de E. di Capua și multe altele.
Vino să petreci o seară specială în compania muzicii clasice, duminică, la Iulius Mall Suceava!