range-maxillary

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Suceava

De la 1 ianuarie 2019 bugetarii beneficiază de o nouă majorare salarială, conform prevederilor Legii salarizării.

Mai exact, salariile de bază ale angajaților Primăriei Suceava vor fi majorate, începând cu data de 1 ianuarie, cu 9,5%. Proiectul de hotărâre prin care se pune în aplicare noua majorare salarială, va fi discutat în ședința extraordinară de vineri a Consiliului Local Suceava.

Propunerea de stabilire a salariilor de bază valabile începând cu 1 ianuarie 2019 pentru cei din administrația locală este de actualizare a cuantumului brut al salariilor de bază stabilite la începutul anului anterior cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, care de anul acesta a crescut de la 1900 de lei la 2080 lei.

Propunerea a fost prezentată la consultarea cu reprezentanții salariaților din Primărie, în data de 11 ianuarie, fiind însușită de aceștia.

Drept urmare, stabilirea salariilor de bază individuale, valabile începând cu data de 1 ianuarie 2019, pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din Primăria Suceava și din serviciile publice de subordonare locală, fără personalitate juridică, se va face corespunzător încadrării personalului în funcție și grad – pentru funcții de conducere, respectiv în funcție, grad/treaptă și gradație, pentru funcțiile de execuție.

Cel mai mare salariu salariu din Primăria Suceava

Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Suceava

Conform noii grile de salarizare, aplicabilă cu 1 ianuarie 2019, cel mai mare salariu de bază, pentru cei cu funcții de conducere, este de 16.536 de lei, brut, cât îi revine secretarului unui municipiu reședință de județ, cu grad II, așa cum este Ioan Ciutac.

Comparativ, în 2019, conform legislației în domeniu, primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, primește o indemnizație lunară de 18.720 lei brut, la care nu se mai adaugă alte sporuri, ca la salariați, încât venitul net este de 10.950 de lei.

Pentru un director general, salariul de bază pornește de la 11.523 de lei, pentru grad I și ajunge la 13.395 lei pentru cei cu grad II, în vreme ce pentru un director general adjunct salarizarea pornește de la 11.253 de lei la grad I și ajunge la 13.000 de lei la grad II.

Cel mai mare salariu de bază al unui director din primărie, este pentru cel care conduce Direcția Buget, contabilitate și fiscalitate (Elisabeta Văidean în cazul Sucevei), care pornește de la 12.854 de lei la grad I și ajunge la 14.789 lei, pentru grad II.

Pentru un șef de serviciu salariul de bază este de 9381 de lei pentru grad I sau 10.067 de lei pentru grad II, în vreme ce pentru un șef de birou, salariul de pornire este de 8050 lei și crește cu la 8507 lei pentru grad II.

Cel mai mic salariu de bază din Primărie

Cel mai mic salariu de bază din Primăria Suceava, pentru un referent debutant, care are doar liceul făcut, este de 2184 de lei, dar cel care a avansat până la referent cu grad profesional superior primește un salariu de bază de 3.682 lei brut.

Un referent de specialitate primește 2288 de lei ca debutant și ajunge la 3702 lei dacă are grad profesional superior.

Un consilier sau un consilier juridic primește 3099 lei ca debutant, urcând ca salarizare la 5450 de lei, dacă are grad profesional superior.

Un auditor asistent pornește de la 3806 lei ca salarizare, dar ajunge la 5990 de lei salariu de bază dacă are grad profesional superior.

Salariu de bază aproape 3300 de lei pentru un șofer angajat la primărie

În administrație există și numeroși angajați contractuali cu funcții de execuție, cu venituri apropiate de cele ale funcționarilor publici cu funcții similare.

De exemplu, un inspector de specialitate, cu studii superioare, primește un salariu brut de bază de 3058 de lei ca debutant, dar ajunge și la 4701 lei dacă obține gradul IA.

Un îngrijitor poate avea un venit de bază de 2475 de lei, un paznic 2434 de lei, un casier sau magazioner 2642 lei, iar un secretar/dactilograf, cu școală generală sau liceu, între 2309 de lei ca debutant ori 2829 lei dacă obține treapta IA.

Un șofer, cu școală generală sau liceu, primește un salariu de bază de la 3016 de lei la 3245 de lei, în funcție de încadrare.

Un muncitor calificat, în funcție de treapta de încadrare, are un salariu de bază cuprins între 2413 lei și 2850 lei.

La toate categoriile de personal, la salariile de bază se adaugă și diverse sporuri, în funcție de munca prestată, de potențialii factori de risc și de vechime.

Salariile polițiștilor locali pornesc de la 2350 de lei și ajung la 5886 de lei

O categorie aparte de bugetari sunt și polițiștii locali, încadrați pe funcții publice specifice de execuție.

Conform noilor grile de salarizare, cel mai mic salariu de bază a unui polițist local debutant, încadrat la clasa III (adică doar cu liceu făcut), este de 2350 de lei, dar cel care a dobândit grad profesional superior are ca salariu de bază 3973 de lei.

Pentru un polițist local clasa I (cu facultate), debutant, salariul de bază este de 3328 de lei, ajungând la 5886 de lei pentru cel care are grad profesional superior.

La aceste venituri de bază se adaugă și sporurile legale, dar și norma de hrană, de aproximativ 900 de lei lunar.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Salarii mai mari pentru angajații Primăriei Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower