Revelionul Sucevei, cu Paula Seling, Adda, Shift și muzică populară
Revelionul în aer liber din municipiul Suceava va avea loc şi anul acesta tot în parcarea Iulius Mall, pe 31 decembrie 2018 și în primele ore din 1 ianuarie 2019.
Sucevenii vor petrece alături de Paula Seling, Adda, Shift şi numeroşi cântăreţi de muzică populară.
La miezul nopţii, primarul Sucevei, Ion Lungu, va urca pe scenă pentru a transmite sucevenilor gânduri de bine şi urări pentru noul an.
„Este un gest de respect al meu pentru suceveni de a face aceste urări de Revelion în fiecare an, să fiu prezent alături de ei la o manifestare dedicată lor”, a declarat edilul sucevean, care procedează astfel de 15 ani.
Tot el a adăugat că, deși a primit numeroase solicitări de a organiza Revelionul în Centru, nu se poate compara cu manifestările de Ziua Bucovinei, care au avut loc acolo, deoarece în noaptea dintre ani vin mult mai mulți la Revelionul în aer liber, cu sticle de băutură, riscul de a se produce distrugeri în zona centrală a municipiului fiind mult mai mare.