range-maxillary

Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România

Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, la care se uită 40 de milioane de telespectatori, au venit în România pentru un documentar turistic.

Filmările au durat o lună şi jumătate, timp în care au ajuns și în Suceava.

Vizita lor a avut loc în luna septembrie, când, cu acordul conducerii Muzeului Bucovinei, au surprins în imagini video pe care le vor difuza în Coreea de Sud impresionanta Cetate de Scaun a domnitorilor moldoveni, Muzeul Satului Bucovinean și Muzeul de Istorie.

Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România

La final, coreenii spun că au rămas cu impresia că au descoperit cinci ţări într-una singură, după cum au spus pentru digi24.ro.

Yechan Sin, jurnalist care a cutreierat țara de la est la vest şi de la nord la sud, împreună cu Youngmin şi Jinwoo, a mărturisit, simpatic, că a băut palincă, care i-a plăcut, încât a și primit cadou o sticlă, pe care o va duce în Coreea.

Cei trei jurnaliști au venit în România ă descopere o ţară despre care nu ştiau nimic și să le-o prezinte coreenilor dornici de noi destinații.

„În România aveţi munţi înalţi, aveţi Transilvania, Marea Neagră, Moldova, Maramureşul. Regiunile sunt total diferite. Când am fost la Constanţa mi se părea că sunt în altă ţară, apoi, când am ajuns în Iaşi parcă eram iar în altă ţară”, a spus Yechan Sin reporterului Digi24.

Călătoria lor de documentare a început în august, iar de atunci au văzut Delta vara, munții toamna, și au intrat apoi în anotimpul vacanței la Sibiu, Timişoara, Alba Iulia, la faimoasa cascadă Bigăr și spectaculoasa Sighişoara.

Coreenilor le-a plăcut atât de mult la noi, încât şi-au amânat de trei ori întoarcerea acasă.

Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România

„România este o ţară mai sigură decât credeam. Mâncare e grozavă. Traficul este cam dificil, dar amuzant. Este o ţară pe care trebuie să o vizitezi măcar o dată”, a mai spus Yechan Sin, care și-a exprimat satisfacția de a fi mâncat sarmale, mămăligă și tochitură.

Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România

Documentarul filmat în România va avea 13 episoade, a fost realizat cu sprijinul Ambasadei României în Coreea de Sud şi marchează 30 de ani de relaţii diplomatice între Bucureşti şi Seul.

Imagini
Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România
Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România
Reporterii unei televiziuni din Coreea de Sud, care au vizitat și Suceava, impresionați de România
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower