range-maxillary

Rechizite pentru cei 115 copii de la Casa "Vladimir" din Vatra Dornei - campanie umanitară

Copilul tău ce îşi doreşte să fie când va fi mare? Doctor, profesor, arhitect... toţi copiii au vise... dar până la împlinirea viselor trebuie să termine o şcoală. Investeşte în educaţie şi ajută un copil să-şi continue studiile! ACUM au nevoie de rechizite!

În perioada 1 – 30 septembrie, Shopping City Suceava în colaborare cu hypermarket-ul Carrefour şi Asociaţia „Mihail şi Gavril” organizează o campanie umanitară, cu scopul de a aduna rechizite şcolare pentru cei 115 copii de la centrul preotului Mihai Negrea, Casa "Vladimir" din Vatra Dornei (fostul Podu Coşnei). Aceşti copii primesc din partea centrului o masă gratuită, ajutor la teme, haine şi rechizite, iar o parte dintre ei sunt şi cazaţi în cadrul centrului, fiind în grija lor încă de mici. Pentru aceşti copii, părintele Mihai Negrea a fost tată până în luna ianuarie a acestui an, când a trecut la cele veşnice, el fiind cel care a iniţiat toate acţiunile de binefacere legate de Podu Coşnei. În prezent, responsabilităţile şi greutăţile au rămas pe doamna preoteasă şi pe părinţii de la mănăstire, care fac eforturi să le ofere copiilor toate cele necesare.

Cum poţi ajuta un copil să îşi continue studiile? Vino şi DONEAZĂ rechizite!

Poţi şi tu să contribui la bucuria unor copii mai puţin norocoşi, donând rechizite noi pentru ei. Ei au nevoie de ghiozdane, penare, caiete dictando, caiete de matematică, caiete studenţeşti, coperte pentru caiete, stilouri şi rezerve, pixuri de diferite culori, creioane simple, creioane colorate, ascuţitoare, radiere, carioci, blocuri de desen, acuarele, pensule, foarfece, lipici, hârtie glasată, carton colorat.

Carrefour Suceava s-a alăturat acestei campanii umanitare şi va oferi centrului de copii următoarele rechizite: peste 730 de caiete, peste 1.300 de instrumente de scris şi de desen (creioane, pixuri şi pensule), 50 de blocuri de desen şi 100 de seturi de acuarele. În cadrul campaniei, sunt amenajate două puncte de colectare, unul amplasat pe galerie, lângă Info Point, în faţa magazinului Pepco, şi unul pe linia caselor de marcat a hipermarketului Carrefour Suceava, unde clienţii pot să doneze rechizite.

Rechizite pentru  cei 115 copii de la  Casa "Vladimir" din Vatra Dornei - campanie umanitară

Dacă anul trecut Shopping City Suceava s-a implicat în proiectul “Bursa Prieteniei” pentru copii de liceu alături de Asociaţia “Salvaţi Copiii”, Suceava, anul acesta, în prag de şcoală, Shopping City Suceava atrage atenţia asupra cauzei copiilor din centrul părintelui Mihai Negrea (Podul Coşnei), oferind rechizite şcolare în valoare de 2.000 de lei.

Campania de donaţie se va desfăşura pe toată luna septembrie, iar donaţiile către centru, respectiv către Asociaţia „Mihail şi Gavril” (Podu Coşnei) prin intermediul căreia sunt ajutaţi copii orfani şi nevoiaşi, se vor face în 2 tranşe: o dată înainte de începerea şcolii – 7 septembrie - şi o dată la finalul campaniei.

Rechizite pentru  cei 115 copii de la  Casa "Vladimir" din Vatra Dornei - campanie umanitară

Astfel, în data de 7 septembrie, rechizitele vor fi donate de sponsorii campaniei, hipermarketul Carrefour Suceava şi Shopping City Suceava, împreună cu rechizitele donate de clienţi, către centrul de zi de la Casa Vladimir, Vatra Dornei (Podu Coşnei), pentru ca şi ei să fie pregătiţi de prima zi de şcoală.

Dacă încă nu ai terminat cumpărăturile pentru școală, adaugă pe lista ta câteva rechizite în plus și donează-le la punctele de colectare.

Imagini
Rechizite pentru  cei 115 copii de la  Casa "Vladimir" din Vatra Dornei - campanie umanitară
Rechizite pentru  cei 115 copii de la  Casa "Vladimir" din Vatra Dornei - campanie umanitară
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower