Principalele tipuri de păduri din România, create la scară redusă la Universitate
Grădina Botanică a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, din Campusul II al USV din Moara, s-a îmbogățit de astăzi cu 250 de arbori, din diverse specii, care vin în completarea celor plantați anul trecut în cadrul sectorului „Vegetaţia României”, unde s-au creat la scară redusă principalelor tipuri de păduri din România.
„Prin intermediul acestei acţiuni de plantare se completează nucleul arboretelor realizate în anul precedent, când au fost plantaţi 350 de arbori. Într-o primă etapă din acest an, vor fi plantate următoarele specii: brad, molid, zâmbru, larice, mesteacăn, scoruş păsăresc, tei pucios, anin alb, anin negru, alun, plop alb, salcie albă, paltin de munte. Această acțiune de plantare se derulează în cadrul lucrărilor practice ale studenților, contribuind la formarea profesională a acestora”, a precizat coordonatorul proiectului și șef lucrări, ing. dr. Cezar Valentin Tomescu, cadru didactic al Facultății de Silvicultură din cadrul USV.
Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează proiectul „Dezvoltarea cantitativă și calitativă a Grădinii Botanice a USV – DENDRO-PLUS”, finanțat de Ministerul Educației Naționale prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, care are ca obiective asigurarea dezvoltării grădinii botanice din Campusul II al USV prin completarea sectorului Vegetația României, crearea unei pepiniere forestiere în cadrul sectorului Didactico-experimental și asigură continuarea activităților întreprinse prin proiectul finanțat anterior („Dezvoltarea cantitativă și calitativă a colecției dendrologice - DECADENDRO”).
În cadrul proiectului „Dezvoltarea cantitativă și calitativă a Grădinii Botanice a USV – DENDRO-PLUS” se are în vedere derularea stagiilor de pregătire practică a studenților din cadrul Facultății de Silvicultură şi desfășurarea de activități specifice domeniilor de studii (Silvicultură, Ecologie și protecția mediului), prin implicarea studenților în diferite acţiuni specifice.
Cosmin ROMEGA