range-maxillary

Primul târg de iarnă din Vatra Dornei se deschide de sâmbătă

Sâmbătă – 10 decembrie se inaugurează, pe platoul Izvorului Sentinela din spatele Cazinoului, primul târg de iarnă de la Vatra Dornei.

În această zonă va fi creat un spaţiu de agrement pentru localnici şi turişti, ce va cuprinde un mini-patinoar, o scenă pentru spectacole şi 20 de căsuţe de lemn unde vor fi vândute obiecte artizanale și produse alimentare. Acestea vor fi repartizate pe următoarele sectoare: Food, Handmade, Meşteri Populari, Cadouri şi Decoraţiuni, Produse Tradiţionale (turtă dulce, dulceţuri, siropuri, etc.).

Târgul face parte din proiectului cultural Dorna Winter Fest, ce se va derula până la finalul lunii februarie 2017 şi care va cuprinde World Snow Day ( 15 ianuarie ), Campionatul Mondial de Sanie pe Pistă Naturală ( 3 – 5 februarie ) și Serbările Zăpezii ( 3 – 5 februarie, 10 – 12 februarie, 17 – 19 februarie).


În fiecare an, în luna decembrie, Primăria Municipiului Vatra Dornei organizează o serie de manifestări tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, o parte din acestea angrenând şi un număr foarte mare de turişti şi invitaţi din mai multe judeţe ale ţării.
Evenimentul „Târgul de Iarnă la Vatra Dornei” va avea loc pe parcursul lunii decembrie şi va debuta oficial pe 10 decembrie, in Parcul Municipal, în zona Izvorului Sentinela, cu un spectacol de folclor şi colinde.
Totodată, unii dintre meşterii prezenţi la eveniment vor confecţiona la faţa locului obiecte şi podoabe, aceste ateliere permiţând publicului să redescopere frumuseţea artei, tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti.
Cea mai frumoasă căsuţă din târg va fi premiată. Astfel, în perioada 10-25 decembrie dornenii vor putea alege prin vot, la faţa locului, cea mai frumoasă casută, ţinând cont de cel mai frumos decor, produsele preferate, dar şi cea mai călduroasă servire.


-Căsuţa lui Moş Crăciun. Spiriduşii (tinerii VDT) vor pregăti sosirea lui Moş Crăciun în târg şi îşi vor decora noua Casuţă, aşteptându-i pe cei mici, cu bradul împodobit şi daruri multe. Anul acesta copiii îşi vor putea lăsa scrisorile cu dorinţe şi gândurile bune în cutia poştală din Casa Moşului.
La acestea se vor adăuga, pentru a crea o frumoasa imagine de poveste de iarnă:


-Bradul lui Moş Crăciun.
-Brazii Copilăriei (o parte dintre ei vor fi împodobiţi de către primărie, iar ceilalţi, printr-un concurs, vor fi decoraţi de către elevii şcolilor gimnaziale din oraş şi din Ţara Dornelor, cel mai frumos brad urmând a fi premiat).


-Scena şi agrementul muzical. Pe tot parcursul lunii decembrie, în cadrul târgului vor avea loc numeroase spectacole muzicale, coregrafice şi de divertisment, spectacole care vor fi susţinute de tineri artişti dorneni, membri ai ansamblurilor locale, dar şi reprezentanţi ai şcolilor locale.


-Orăşelul Copiilor. Organizând Targul de Iarnă, Orăşelul Copiilor va fi şi el amenajat tot în această locaţie, pentru acesta urmând a-şi da concursul tinerii VDT. Ei vor amenaja Pădurea Fermecată din vecinătatea Izvorului Sentinela, delimitată în două zone, pe categorii de vârstă.


-Mini patinoar. Cel mai atractiv punct in cadrul Targului de iarnă va fi Mini Patinoarul care va fi instalat în faţa Izvorului Sentinela, şi pe care vor avea acces copii cu varsta de pâna la 10 ani. În cadrul serilor muzicale, pe patinoar vor avea loc Carnavaluri şi Baluri Mascate.


O parte importantă din aceste evenimente va fi pregătită de tinerii VDT, cei care ne vor fi, de altfel, şi parteneri oficiali in desfăşurarea Târgului.
Evenimentele din cadrul Târgului de Iarnă vor fi completate, pentru o mai bună ofertă culturală a staţiunii în perioada sărbătorilor de iarnă, cu celelalte evenimente culturale tradiţionale ale municipiului.

Primul târg de iarnă din Vatra Dornei se deschide de sâmbătă

Imagini
Primul târg de iarnă din Vatra Dornei se deschide de sâmbătă
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower