Primele rechizite donate au ajuns la copiii părintelui Mihai Negrea
Campania “Cand voi fi mare vreau sa fiu doctor, acum am nevoie de rechizite” a dus prima tranşă de rechizite către copiii de la centrul părintelui Mihai Negrea – Podu Coşnei. Astfel, vineri înainte de începerea şcolii au fost duse la centrul din Vatra Dornei, cele peste 2500 de articole şcolare donate de susţinătorii campaniei, Shopping City Suceava şi Carrefour Suceava, pentru a-i ajuta pe copii să fie pregătiţi pentru prima zi de şcoală.
În luna septembrie, Shopping City Suceava împreună cu hipermarket-ul Carrefour Suceava si Asociaţia „Mihail şi Gavril” Podu Coşnei, organizează o campanie umanitară, cu scopul de a aduna rechizite şcolare pentru cei 115 copii avuti în grijă la Casa Vladimir din Vatra Dornei. Aceşti copii primesc din partea centrului o masă gratuită zilnic, ajutor la teme, haine şi rechizite.
Shopping City Suceava a donat în cadrul campaniei 500 de rechizite constând în: caiete disctando şi de matematica, caiete studenţesti, stilouri şi penare.
Shopping City Suceava a iniţiat această campanie cu scopul de a colecta rechizite şi totodată pentru a susţine lupta împotriva abandonului şcolar, provocat, de cele mai multe ori, de o situaţie financiară precară. Centru parintelui Mihai Negrea oferă ajutor necondiţionat pentru 115 copii care provin din familii nevoiaşe, dezorganizate sau chiar orfani, şi face tot posibilul ca aceştia să aibă acces la educaţie şi la o şansă în viaţă. Aceşti copiii având nevoie de ajutor şi susţinere pe tot parcursul anului.
Carrefour Suceava s-a alăturat acestei campanii umanitare şi a oferit centrului de copii urmatoarele rechizite: peste 730 de caiete, peste 1300 de instrumente de scris si de desen (creione, pixuri si pensule), 50 de blocuri de desen si 100 de seturi de acuarele.
În cadrul campaniei, sunt amenajate 2 puncte de colectare, unul amplasat pe galerie, lângă Info Point, în faţa magazinului Pepco şi unul pe linia caselor de marcat a hipermarket-ului Carrefour Suceava, unde clienţii pot să doneze rechizite.
Campania continuă până pe 30 septembrie, astfel că cei care fac cumpărături pentru şcoala pot în continuare să ajute la împlinirea unui vis. Mesajul campaniei este un mesaj de încurajare pentru toţi copii care au vise şi îşi doresc să se realizeze când vor fi mari, însă până atunci au nevoie de rechizite, pentru a reuşi să finalizeze studiile.
„Mulţumim clientilor care au donat deja şi dacă încă nu au terminat cumpărăturile pentru școală, pot adăuga pe listă câteva rechizite în plus și să le doneze la punctele de colectare”, au transmis organizatorii campaniei umanitare.
A doua tranşă de rechizite constând în donaţiile oferite de clienţi şi comunitate, la puncte de colectare, se va face la sfârşitul campaniei, pe 30 septembrie.