range-maxillary

Premii în bani pentru un tânăr sucevean, vicecampion european la box și antrenorul său

Un tânăr sportiv sucevean, Cristinel Măzăreanu, care a reuşit recent performanţa de a deveni vicecampion european la box juniori, într-o competiţie la care au participat 500 de sportivi din 45 de ţări, dar şi antrenorul acestuia, Andu Vornicu, vor fi recompensaţi financiar de Primăria Suceava pentru meritele lor.

Anunţul a fost făcut miercuri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că pentru Cristinel Măzăreanu (15 ani) suma care va fi acordată de la bugetul local este de 7.000 de lei, iar antrenorul său, Alexandru Vornicu, va fi recompensat cu 5.000 de lei, pentru rezultatele obţinute la campionatul European de Box Juniori, de unde au venit acasă cu medalia de argint.

Antrenorul de box Andu Vornicu şi medaliatul cu argint la europenele de box juniori, Cristinel Măzăreanu
Antrenorul de box Andu Vornicu şi medaliatul cu argint la europenele de box juniori, Cristinel Măzăreanu

După ce a trecut pe rând de campionii Poloniei şi Angliei, Cristian a dispus în semifinală de reprezentantul Germaniei, Malik Shadalov, un pugilist foarte bine cotat.

În meciul decisiv pentru titlul continental Măzăreanu a luptat de la egal la egal cu ucraineanul Danylo Dryzhak, arbitrii decizând însă în favoarea adversarului.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Antrenorul de box Andu Vornicu şi medaliatul cu argint la europenele de box juniori, Cristinel Măzăreanu
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower