„Povestea Unirii” - un spectacol istoric fermecător, într-o realizare de excepție
La împlinirea a 630 de ani de atestare documentară a Sucevei, publicul sucevean a avut ocazia de a urmări, gratuit, un spectacol istoric fermecător, într-o realizare de excepție a Ateneului din Iași - „Povestea Unirii”, o adaptare după Tudor Șoimaru.
Timp de două ore și jumătate, spectatorii au fost purtați în timp, în perioada anilor anilor 1857-1859, a alegerilor din Moldova și apoi din Țara Românească, dar și mai devreme, în perioada pașoptistă, a mișcării revoluționare, interesant evocată prin amintirile dureroase ale celor care au avut de suferit atunci, în temnițe, schingiuiți sau în exil, cu gândul la cei care le-au fost alături și au pierit, în numele unor idealuri.
Costumele, decorul și personajele, magistral interpretate, recompun o epocă, o stare generală, specifică acelor vremuri, dar și trăiri absolut valabile și în ziua de azi, transpunând spectatorii în povestea care se desfășoară în fața lor, pe scenă, fiind martori direcți la momente istorice de o mare însemnătate pentru întregul popor.
Deciziile pe care trebuie să le ia Cuza (jucat cu măiestrie de Dumitru Florescu), călcându-și chiar pe cuvântul dat iubitoarei sale soții, Elena (interpretată admirabil de Alexandra Paftală), pentru binele celor mulți, pasiunile arzătoare pe care le aprinde galantul ofițer, chiar și în inima soției principalului dușman, perfidul Nicolae Vogoride, trădări spectaculoase, răsturnări de situație, măreția unor caractere dar și josnicia umană, toate se îmbină fermecător, într-un spectacol de mare clasă.
Hâtrul Moș Ion Roată, în rolul căruia se potrivește de minune actorul Petrică Ciubotaru, a stârnit numeroase hohote de râs și zâmbete largi, cu ale sale comentarii acide la adresa metehnelor boierilor, în vreme ce Iordache Lambrino, un moșier cunoscut pentru bătăile pe care le aplica țăranilor, dar, lucru curios, unionist, este jucat de un actor cunoscut sucevenilor de la Festivalul Medieval, Codrin Dănilă – măscăriciul trăznit, cu un râs nebun, strident până la lacrimi.
O prestație remarcabilă o are actorul Vlad Baba, care, deși joacă un personaj cheie negativ – caimacanul Nicolae Vogoride, este de-a dreptul șarmant, în vreme ce Florin Pascariu, deși nu scoate un sunet, doar parcurge scena, din când în când, cu pași egali, răsunători este o prezență impozantă și impresionantă.
Ecaterina Vogoride – Ana Hegyi, care strălucește prin frumusețe și prin dramatica interpretare a soției nefericite, cu sufletul rupt între datoria față de țară și cea față de soțul său, are un rol cheie, la fel ca și ziarista Sofia Coce (interpretată de Cezara Fantu) ori Eugenia Negri (Irina Elena Frunză), femei care luptă pentru drepturile lor, într-o lume dominată de bărbați.
Toți cei 21 de actori care apar în piesă, inclusiv copilul, Alexandru Horga, se potrivesc de minune rolului pe care îl joacă, sunt parcă desprinși din acele vremuri și totuși atât de actuali...Toate-s vechi și noi sunt toate...
Fiorul sentimentului de mândrie națională, al patriotismului, este transmis publicului prin fraze memorabile, rămase în istorie și în folclorul popular, prin atitudinea personajelor, excelent interpretate, dar și prin îmbinarea efectelor audio-video, spectacolul fiind unul modern, deși evocă perioade de mult trecute.
„Starea vremurilor de atunci ține de memoria afectivă a fiecăruia dintre noi și, bineînțeles, de memoria noastră colectivă. Și, mai ales, de modul în care ne asumăm trecutul ca istorie și istoria ca prezent. Nu ne propunem o reconstituire. Ar fi inutil, într-un moment în care noi, românii, trăim imprecis. Vrem însă să refacem emoțiile de atunci. Moravuri, prejudecăți, trădări, iubiri, neliniști, compromisuri, decizii elaborate sau spontane, iluzii exaltate și idealuri fanatizante, nu sunt, la urma urmei, decât stările unor oameni. La fel de oameni atunci, ca și acum”, mărturisește regizorul spectacolului, Ovidiu Lazăr.
Realizarea unui spectacol de teatru istoric care rememorează momentul Unirii Principatelor – excelentă alegere pentru anul Centenar, a însemnat nu doar un efort financiar considerabil, pornind de la crearea frumoaselor costume de epocă, a decorului virtual, a sonorizării, până la alcătuirea echipei de actori care să se potrivească cât mai bine personajelor istorice cărora le dau viață, pe scenă.
„Am unit în acest proiect de suflet energii creatoare din toate instituțiile de spectacol ale acestui oraș înmuiat definitiv în istorie. Ne-am regăsit și ne-am organizat prin emoții...”, a spus Ovidiu Lazăr, care a reunit în spectacol actori ai Teatrului Național Iași, actori profesori ai Universității Naționale de Arte Iași, actori ai Teatrului Luceafărul Iași și actorii angajați sau colaboratori ai Ateneului Iași.
Ce a rezultat este o poveste o poveste plină de emoție, de farmec și de adevăr, despre Iașiul și Moldova anilor 1857-1859, valabilă nu doar pentru Anul Marii Unirii, ci pentru toate anotimpurile vieții și ale istoriei noastre cotidiene.
„Istoria unei clipe poate fi istoria unei emoții. Istoria unei emoții poate face ca un spectacol să ne rămână în gânduri și în suflete, ca o definitivă iubire”, a mai spus regizorul, care a reunit toate aceste energii creatoare, într-un spectacol care merge din plin la inima spectatorilor și merită văzut din oraș în oraș, în întreaga țară.
Iar faptul că Suceava are acum teatru – atât clădirea cât și instituția, prin intermediul căreia a ajuns la noi acest spectacol, se dovedește încă o dată un mare avantaj pentru oraș și locuitorii săi.
Urmează ca în timp să se formeze și un public fidel spectacolelor de teatru....
