range-maxillary

„Portretul”, premieră la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță intrarea în producție a spectacolului Portretul, după un text de Sławomir Mrożek, în regia Dianei Udrea, a cărui premieră va avea loc pe 10 februarie 2019, ora 19:00.

Distribuția spectacolului este formată din actorii Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, scenografia fiind asigurată de Sebastian Rațiu, în vreme ce Cătălin Rodenciuc este regizor tehnic.

Diana Udrea povestește cu pasiune despre textul lui Sławomir Mrożek și despre tematica pe care o propune cunoscutul dramaturg polonez în piesa „Portretul”:

„Nu răscolim adesea trecutul, trăim prezentul din plin și ne gândim la viitor, ne facem planuri pentru ziua de mâine, pentru următorii ani, ne umplem viața cu speranțe și iluzii și ne îndepărtăm cu pași mari de trecut, deoarece ne este teamă de el, ne este teamă de ceea ce am fost sau am făcut.

În „Portretul” lui Sławomir Mrożek ne întâlnim cu o vină atât de puternică încât ne acaparează viața, ne oferă materializarea conștiinței noastre și scoate la suprafață importanța vieții interioare. Ne obligă să ne privim în ochi și să recunoaștem cine suntem, ne împinge să privim în adâncul sufletului nostru și să depășim prăpastia. Portretul ne invită să realizăm că cel mai mare dușman al nostru suntem chiar noi înșine”.

„Portretul”, premieră la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Diana Udrea, cea care semnează regia spectacolului „Portretul”, după Sławomir Mrożek este studentă în ultimul an, la Universitatea "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, secția Regie. Spectacolele-examen pe care Diana le-a realizat în ultima perioadă au atras, într-un mod deosebit, atenția pentru că pe scenă, Diana încearcă să producă atmosferă și caută mereu să lase o amprentă originală asupra creațiilor pe care le propune.

Unul din aceste spectacole este „Paraziți” de Marius Von Mayenburg, care s-a jucat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și cu care Diana Udrea a participat la Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța - ediția III, 2018.

A mai pus în scenă fragmente din Ivanov, de A.P. Cehov, Hamlet și Richard III, de William Shakespeare, Commedia de`ll Arte.

„Portretul”, premieră la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Sławomir Mrożek a fost un dramaturg și prozator polonez, autor de povestiri satirice și de piese de teatru cu tematică filosofică, politică și psihologică. Creațiile sale sunt asociate cu teatrul absurd. Cunoscutul dramaturg s-a născut în 1930, la Borzecin, în Polonia. În 1963 el emigrează în Franţa şi mai târziu în Mexic, revenind în Polonia abia în 1996.

În dramele sale Mrożek prezintă situații simple, iar tipologia personajelor pieselor lui se caracterizează prin comic și absurd. Drama Tangou, apărută în anul 1964, este o critică la adresa sistemelor totalitare și a fost piesa care l-a făcut pe Mrożek celebru în toată lumea. Un alt text de-al său de o importanță deosebită este Emigranții, care a fost scris în perioada în care el însuși a trăit ca emigrant, prelucrând astfel propria-i experiență a marginalizării, punând față în față imaginea refugiatului din motive economice și a celui din motive politice. Mrożek e un dramaturg ce își concentrează atenția asupra psihologiei personajelor sale în contextul mecanismelor istorice și politice contemporane.

În 2003, scriitorul a primit Ordinul Legiunea de Onoare în grad de Cavaler pentru merite în domeniul literaturii și pentru contribuția la dezvoltarea culturii franceze.

Cosmin ROMEGA

Imagini
„Portretul”, premieră la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
„Portretul”, premieră la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower