Parada cu făclii dă startul Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” Suceava
Cea mai mare paradă medievală din ţară, care dă startul evenimentelor din programul Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” Suceava, începe astăzi, de la ora 20.00, din cartierul Obcini, de unde se va coborî înspre Centru şi apoi se va urca la Cetate.
Semnalul de plecare se va da la ora 20.30, când începe să se însereze, pentru că cei aproape 300 de participanţi la paradă vor purta torţe aprinse, acesta fiind unul dintre elementele care definesc acest inedit alai medieval, an de an.
„Parada Festivalului Medieval începe de la ora 20.00, când se adună participanţii, cu plecare din Obcini, înspre cartierul George Enescu, Nordic, Primăria Suceava – bulevardul Ana Ipătescu – Cetate. Aşteptăm cât mai mulţi suceveni să fie prezenţi la această paradă, la care se estimează a fi aproximativ 300 de participanţi, membrii trupelor care vor susţine spectacole în Cetate”, a anunţat viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi.
Reprezentantul Primăriei Suceava, care, prin votul consilierilor locali, a alocat cea mai mare sumă de până acum pentru organizarea Festivalului Medieval – 200.000 de lei, a precizat că au fost făcute demersurile necesare ca pe întreg traseul paradei să fie prezente echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentului.
În plus, pe lângă banii acordaţi pentru organizarea Festivalului Medieval, Primăria Suceava participă şi la amenajarea parcării de pe Platoul Cetăţii.
Paradă cu războinici, cai, aruncători de flăcări şi împuşcături
Parada personajelor medievale pe străzile Sucevei este de fiecare dată o manifestare inedită, plină de culoare, an de an fiind prezentate elemente noi, atractive pentru spectatori.
Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a spus că la parada din acest an vor fi din nou prezenţi caii – element spectaculos în special pentru copii, care se arată de fiecare dată foarte încântaţi, vor putea fi văzute trupele noi, precum Garda de Mureş sau trupa Anacronism, fraţii Corb, din Timişoara, cu dresaj de păsări de pradă, dar şi trupe muzicale care se alătură pentru prima dată festivalului, care vor evolua la intrarea în Cetate, până la sosirea paradei medievale.
Cosmin ROMEGA