O firmă din Sibiu vrea să realizeze proiectul de digitalizare al Primăriei Suceava
Proiectul de simplificare a procedurilor administrative și reducerea birocrației, prin care cetățenii vor putea solicita și primi electronic documente importante, de la administrația locală – Primăria Suceava, are un singur ofertant.
Primarul Ion Lungu a anunțat că licitația pentru implementarea proiectului de digitalizare APLICAT (Administrație Publică Locală Informatizată și Calitativă Aplicabilă Tuturor la Suceava), în valoare de 2.774.418 lei, a avut loc, dar a fost depusă o singură ofertă, cea a SOBIS Solutions SRL Sibiu.
„Sper ca oferta să fie eligibilă, să fie o firmă serioasă și să putem trece la realizarea acestui proiect important pentru primărie, dar mai ales pentru cetățeni, care vor putea obține cu celeritate numeroase documente de la Primărie, online”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
În urma implementării proiectului se vor putea elibera electronic documente precum:
- certificate de urbanism,
-declarații de începere a lucrărilor de construcție,
-certificat de atestare fiscală
-certificat de nomenclatura fiscală,
- eliberare abonamente de parcare,
- aprobare transport greu,
- programare on-line evidența persoanelor
De asemenea, administrația locală va fi dotată cu o serie de echipamente moderne, necesare pentru simplificarea procedurilor administrative și eliberarea de documente online – scanere, echipamente de comunicații, servere și programe de management documente.
Proiectul APLICAT are ca termen de implementare 24 de luni și este finanțat din fonduri europene, în cadrul programului POCA- Programul Operațional Capacitate Administrativă.