Noaptea în care se dau ceasurile înapoi - ora de iarnă
Trecerea la ora de iarnă are loc în România în noaptea de 28 spre 29 octombrie.
Mai precis, vom da ceasurile înapoi, astfel că ora 4:00 a zilei de 29 octombrie 2017 va deveni 3:00.
Ca urmare, vom dormi mai mult cu o oră, iar 29 octombrie va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.
Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
În România, ora de iarnă şi cea de vară au fost introduse pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus acest sistem au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie).
Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie).
Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania.
Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.
Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.