Nae Caranfil, despre noul sau film, „6,9 pe scara Richter“

Care e unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-aţi primit de la un spectator?
La „Restul e tăcere“, în cadrul unei proiecţii de la New York. Mai erau cam 15 minute din film, iar o doamnă din primele rânduri s-a ridicat, a păşit peste bombeurile altor spectatori şi s-a îndreptat spre ieşire. Acolo eram eu, ca un stâlp de pază lângă uşă, privind reacţiile sălii. Evident că această duduie care tocmai părăsea sala îmi devenise deja un duşman personal pe viaţă. (Râde) Când a ajuns la uşă, a pus mâna pe clanţă, s-a mai întors o dată, a privit peste umăr spre ecran, a privit din nou spre uşă, apoi încă o dată spre ecran şi spre mine. M-a recunoscut ca fiind regizorul - prezentasem filmul înainte de proiecţie - şi m-a întrebat: „Nu vă supăraţi, când ar fi bine să mă duc la veceu ca să nu pierd ceva important?“.

Interviul integral pe Adevarul

Comedie cu accente de muzical, 6,9 pe scara Richter este gândit din start ca un film de public, Caranfil (este şi autorul scenariului) sondând potenţialul comic al eternului tango masculin-feminin, al problemelor de familie şi al situaţiilor de criză de la serviciu.