range-maxillary

Moluște- marine, terestre și dulcicole, din România și străinătate, la Muzeul de Științele Naturii

Muzeul Bucovinei, prin specialiștii Muzeului de Științele Naturii din Suceava deschide seria de proiecte de educație muzeală, organizate în anul 2019, cu ora de muzeu: Moluște- marine, terestre și dulcicole, din România și străinătate.

Proiectul educațional se va desfășura în perioada 25 – 28 februarie 2019, la Muzeul de Științele Naturii.

În cadrul acestei lecții muzeale vor putea fi văzute numeroase cochilii de melci și valve de scoici, care au fost recuperate de pe teritoriul României (în special de la malul Mării Negre și din zona montană). În cadrul aceleiași prelegeri, la muzeu, vor putea fi observate cochilii de moluște, considerate fosile vii (nautil, murex, ghiocul, urechiușa de mare), precum și de la specii dăunătoare lemnului și pietrelor.

Moluște- marine, terestre și dulcicole, din România și străinătate, la Muzeul de Științele Naturii

Lecția de muzeu va aduce informații prețioase despre trăsăturile morfologice și fiziologice, dimensiunile, comportamentul, adaptarea la mediul de viață al moluștelor actuale și celor fosile, precum și despre utilitatea melcilor și scoicilor în viața cotidiană umană (atât în alimentație, cât și în cosmetică sau dermatologie).

Informații suplimentare despre activitatea educațională muzeală pot fi obținute la sediul Muzeului de Științele Naturii din Suceava, telefon 0230-213775.

Imagini
Moluște- marine, terestre și dulcicole, din România și străinătate, la Muzeul de Științele Naturii
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower