„Miss & Mister Bucovina” – concurs județean, la Shopping City Suceava
Sâmbătă, 24 martie, începând, cu orele 15.50, la Shopping City Suceava are loc Concursul judeţean „Miss & Mister Bucovina” – ediţia a VII-a.
Evenimentul constă în desfăşurarea fazei judeţene la care participă elevi din 13 unități liceale, ce au obţinut titlul de Miss & Mister Boboc la nivelul fiecărui liceu din judeţ.
Şi-au confirmat participarea perechile finaliste de la următoarele unităţi şcolare: Liceul Tehnologic „Iorgu Virnav Liteanu” – Liteni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Tehnic „Petru Musat” – Suceava, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Colegiul Naţional „Petru Rareş” – Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” – Suceava, Liceul Tehnologic „Oltea Doamnă” Dolhasca, Colegiul Naţional “Eudoxiu Hurmuzache” – Rădăuţi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” – Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuți, Colegiul de Informatică „Spiru Haret” – Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Concurenţii vor parcurge 5 probe alese minuţios de organizatori.
Evenimentul este organizat de Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate „EUROACTIV” Suceava, Shopping City Suceava, Asociaţia „ALECS GROUP” Suceava, Societatea pentru Egalitate de Gen SEG, în parteneriat cu Palatul Copiilor Suceava, Direcţia pentru Sport şi Tineret a judeţului Suceava, M Style Dance Studio.
Sponsorii care au făcut posibil organizarea acestui frumos eveniment sunt: Shopping City Suceava, Alka Bucureşti, S.C. Luxuri Bride To Be Suceava, M Style Dance Studio, Tipografia PromoArt, Grup Muşatinii Suceava, Florăria Iris Suceava, Sport Center Suceava, Padrino Suceava, Make-up realizat de: Mădălina Morariu, Raluca Filimon, Ana Maria Iarmenco, Dida Andreea Dănilă, Adriana Belmega, Vanesa Mihețiu, Hairstyle realizat de: Irina Salon, Old Glory, Elena Ignea, Dorina Popa, Irina Ștefania, Salon Paris, Denisa Hairstyle Concept & Beauty.