Microbuzele electrice din dotarea TPL Suceava, echipate cu folie antimicrobiană
O parte dintre mijloacele de transport public din municipiul Suceava au fost echipate cu folie antimocrobiană – o măsură de protecție suplimentară pentru călători, pe lângă operațiunile zilnice de dezinfectare.
Folia conține ioni de argint care blochează rapid și distrug bacteriile, împiedicându-le să se înmulțească între două operațiuni de curățare și dezinfectare.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a precizat că măsura a fost implementată datorită unei sponsorizări din partea societății Promoart:
“Cele 5 autobuze electrice aduse pe fonduri elvețiene au fost echipate cu folie antimicrobiană. Aceasta este aplicată pe toate panourile și balustradele din zona pasagerilor din autobuze, îmbunătățește condițiile de igienă ale vehiculelor de transport public și protejează suprafețele 24 h/zi, 7 zile din 7”.
În același timp, viceprimarul, care se ocupă de gestionarea transportului public de persoane din municipiul reședință de județ, a amintit că circulația autobuzelor ce aparțin operatorului TPL a revenit la vechiul program (L-D 04:30-22:30), dar cu o serie de restricții.
“Numărul maxim de pasageri permis în fiecare autobuz este limitat la numărul de locuri pe scaune, la care se adaugă un număr de locuri în picioare, în măsura în care va fi păstrată distanța de minimum 1,5 m între călători. În cazul în care vor rămâne persoane în stație, se va chema de către dispecer, un alt autobuz de la capăt de linie. Suntem responsabili și avem grijă în continuare de noi și de cei din jurul nostru!”, a explicat Lucian Harșovschi.
Purtrarea măștilor de protecție este obligatorie în toate mijloacele de transport în comun, în caz contrar amenzile care se aplică ajungând la 2500 de lei.