range-maxillary

„Lecția de 10” la Cetatea de Scaun a Sucevei în 2019

Pentru anul 2019, la Muzeul Bucovinei, Serviciul Cetatea de Scaun sunt planificate o serie de activități, menite să sublinieze rolul educativ al muzeului. Astfel, lecții de istorie, un club de lectură, diferite ateliere istorico – didactice, expoziții temporare sau expoziții itinerante la diverse școli din proximitatea municipiului Suceava, toate au ca scop completarea cunoștințelor dobândite în cadrul școlii.

Proiectul educațional „Lecția de 10”, care se desfășoară la Cetatea de Scaun a Sucevei (în incinta Casei Custodelui) este destinat în special, elevilor de școală gimnazială, intenția noastră fiind cea de a apropia elevii de disciplina istorie și de a facilita înțelegerea diferitelor contexte istorice sau termeni istorici.

„Lecția de 10” este structurată pe 10 capitole din istoria Moldovei, astfel: 10 domnitori, 9 cetăți din Moldova, 8 ctitorii ștefaniene, 7 dregătorii, 6 arme medievale, 5 domnițe, 4 bătălii importante, 3 atacuri asupra Cetății de Scaun, 2 țări suzerane și Cetatea de Scaun. Se dorește ca prin subiectele discutate în cadrul acestor lecții, să stârnim interesul, curiozitatea precum și dorința elevilor de a afla mai multe despre un anumit capitol din istoria Moldovei. Fiecare lecție este completată de diferite activități interactive, cum ar fi (realizarea unei machete de cetate din hârtie cartonată, confecționarea de arme medievale din hârtie, puzzle-uri, etc.) menite să consolideze cunoștințele acumulate. Materialele necesare pentru aceste activități sunt puse la dispoziție de organizatori.

„Lecția de 10” la Cetatea de Scaun a Sucevei în 2019

Modul interactiv de abordare a subiectelor, crearea unui mediu ambiant plăcut și stimulativ, diferitele activități sau exerciții pe care elevii le desfășoară în cadrul fiecărei lecții, sunt tot atâtea motive prin care elevii își pot desăvârși diferite laturi ale educației.

Pentru participarea la acest proiect este nevoie de programare, cadrul didactic care însoțește grupul de elevi putând opta și pentru lecția de istorie pe care o dorește. Puteți obține informații suplimentare sau vă puteți programa la numărul de telefon 0784 275644, persoana de contact muzeograf Paula Moroșanu.

Imagini
„Lecția de 10” la Cetatea de Scaun a Sucevei în 2019
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower