Laura Olteanu a cântat la nunta câștigătorilor de la Târgul de nunți - Trend Mariaj (Video)
Recent a avut loc nunta Alexandrei și a lui Radu, câștigătorii marelui premiu în valoare de 700 euro oferit de Taraful Laura Olteanu în colaborare cu Shopping City Suceava, la Târgul de Nunți Trend Mariaj din 2017.
Toți cei care au vizitat Târgul de Nunți de la Shopping City Suceava, în căutarea serviciilor de nuntă, au avut șansa să se înscrie la tombolă și să intre în cursa pentru marele premiu – un moment muzical la nuntă, în valoare de 700 euro, susținut de Laura Olteanu.
Norocoșii anului au fost Alexandra Duceac, împreună cu logodnicul ei, Radu Prelipceanu. Cei doi îndrăgostiţi, alături de invitaţii lor, s-au bucurat de muzica renumitei interprete de muzică populară Laura Olteanu, la cel mai important eveniment din viaţa lor, artista venind direct de la un spectacol din Torino, special pentru nunta celor doi tineri.
Nunta a avut loc în Suceava, într-un decor de poveste, iar mirii au strălucit alături de nașii lor și cei peste 200 de invitați, care au petrecut până dimineața. Programul Laurei Olteanu a fost surpriza serii și i-a încântat pe toți cu momente artistice deosebite, animând atmosfera de pe ringul de dans.
“Laura Olteanu ne-a întâmpinat așteptările, chiar le-a depășit. Zâmbetul larg, energia pozitivă și nu în ultimul rând, talentul, au ridicat invitații la dans, iar atmosfera a fost nici mai mult, nici mai puțin decât senzațională. A cântat cu drag și cu... suflet și asta s-a resimșit în fiecare melodie interpretată. Mulțumim Shopping City pentru minunatul cadou oferit nunții noastre și vă dorim pe viitor câștigători cel puțin la fel de încântați și mulțumiți ca noi”, a spus mirele, Radu.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost, după cum era de așteptat, melodia “ Acasă-i România“, care, în interpretarea artistei Laura Olteanu, și-a dovedit puterea de a ajunge la sufletele invitaților, care a încântat românii din țară și de peste hotare, încă de la lansare.
Prin cântecul popular renumita interpretă reușește să aducă mereu bucurie în inimile tuturor celor ce iubesc tradițiile, portul și muzica românească.