range-maxillary

În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară

Trecerea la ora de vară are loc în fiecare an în ultimul weekend al lunii martie, aşa că în noaptea de sâmbătă spre duminică (25 spre 26 martie) ceasurile vor fi date cu o oră înainte, adică ora 03.00 va deveni ora 04.00.
Scopul acestei modificări anuale de orar este de a ne folosi cât mai mult de lumina naturală a Soarelui.
Trecerea la ora de vară a fost introdusă şi în România începând din anul 1932 cu o pauză din 1943 până în 1979, răstimp în care măsura a fost suspendată.
Ideea trecerii la ora de vară îi aparţine omului de ştiinţă Benjamin Franklin, care a observat că în dimineţile de vară soarele răsare mai devreme, iar în 1784 a sfătuit oamenii într-un eseu să se trezească mai dimineaţă pentru a folosi lumina soarelui şi pentru a economisi uleiul lămpilor de iluminat. După mai multe încercări eşuate de a introduce trecerea la ora de vară, în 1916, Germania a fost prima ţară care a făcut această schimbare. Au urmat şi alte ţări din Europa, în acest moment, măsura trecerii la ora de vară fiind aplicată în 70 de ţări.

În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară

Mersul trenurilor, neafectat de trecerea la ora de vară

Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că trecerea la ora oficială de vară nu va modifica mersul trenurilor. Garniturile vor pleca din staţii şi vor circula după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00 (care devine ora 04.00). Odată trecerea la ora de vară încheiată, după 04.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Imagini
În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară
Taguri: ora de vara
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower