Horror-ul Călugărița: Misterul de la mănăstire, cu acțiune în România, unde a fost filmat (Video)
Unul dintre cele mai așteptate filme de groază ale anului, "The Nun", adică "Călugărița: Misterul de la mănăstire", rulează de vineri în cinematografe.
Derivat din celebrele serii de groază The Conjuring şi Annabelle, filmul are în centrul atenţiei cel mai înspăimântător personaj negativ al francizei, demonul Valak, prizonier într-o mănăstire din România.
Acţiunea are loc în anul 1952, când sinuciderea unei călugăriţe la mănăstirea Santa Carta din munţii României pune pe jar Vaticanul. Părintele Anthony Burke (Demián Bichir), un specialist în manifestări religioase suspecte, este trimis să investigheze ce s-a întâmplat.
Îl însoţeşte soră Irene (Taissa Farmiga), o tânără care se pregăteşte să devină călugăriţă. Investigaţia începe cu Frenchie (belgianul Jonas Bloquet), furnizorul de legume al mănăstirii şi cel care a descoperit trupul sinucigaşei, iar curând eroii vor da ochii cu înfiorătorul Valak.
Pe lângă locaţii - Castelul Corvinilor de Hunedoara, Palatul Parlamentului, exterioare la Mogoşoaia, The Nun foloseste şi actori din România - Maria Obretin şi Ingrid Bisu în rolurile a două călugăriţe care o ajută pe sora Irene în lupta ei cu Valak.