Horia Brenciu a făcut un super-spectacol la Suceava, alături de o fetiță de 3 anișori Foto - Video
Muzică bună și multă bună-dispoziție, de asta au avut parte sucevenii, la finele săptămânii trecute, în compania fenomenalului Horia Brenciu.
Spectacolul extraordinar al artistului, care a venit împreună cu talentat echipă de la HB Orchestra, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, a fermecat peste 800 de spectatori, care au petrecut alături de ei două ore, în care s-au bucurat de magia muzicii și de o mulțime de hohote de râs.
Asta pentru că Horia Brenciu nu s-a mulțumit doar să vină pe scenă și să cânte melodie după melodie, indiferent la reacția publicului, ci a vrut să creeze o legătură între cei din sală și cei de pe scenă. O legătură emoțională, care să facă să vibreze mai bine muzica sa în inimile celor prezenți. Și a reușit.
Energic, neobosit, asudat dar extrem de antrenant, vesel și fermecător, Horia Brenciu s-a dovedit a fi nu doar un bun interpret și compozitor, ci și un comediant plin de șarm, care a transformat concertul într-un „stand-up comedy” muzical.
Printre hohotele de râs care au răsunat timp de două ore din sala plină de oameni, spectatorii au avut parte și de melodii îndrăgite din repertoriul artistului - „Dimineți de septembrie”, „Inima nu vrea”, „Azi am chef de mare”, „A naibii dragoste”, sau „Ultimul dans”.
Prezent pe scenă, prin sală, printre spectatori, dansând, cântând, dându-se cu „roatele-n sus” sau rotindu-se în cerc, alături de membrii HB Ochestra și cântând cu foc „Fac ce-mi spune inima”, Brenciu a ținut publicul „în priză” tot timpul, l-a făcut să se bucure și să se emoționeze alături de el.
Simpatia de care se bucură artistul, la spectatorii de toate vârstele, a fost evidentă când mai mulți copii au devenit „trupa de dans”, dar și parteneri de interpretare.
Dintre aceștia, micuța Ema, de trei ani și jumătate, l-a fermecat total pe Horia Brenciu, cu dezinvoltura sa, ea cântând alături de artist, într-un stil aparte, cu capul lăsat într-o parte, pe spate, dându-i replici haioase la întrebările puse și inserând în programul său muzical și o melodie pentru copii care face furori „Am o căsuță mică”.
Horia Brenciu s-a arătat generos nu doar la zâmbete, voie bună și muzică de calitate, ci a oferit și numeroase cadouri celor prezenți. Cel mai mare succes l-au avut prosoapele cu care își ștergea sudoarea de pe față, pentru care fanele din sală mai că săreau printre scaune, să le prindă, dar apreciate au fost și CD-urile din cel mai nou album al său „40+”.
La cererea publicului, Horia Brenciu și orchestra sa au revenit de două ori în sală, încheind fulminant spectacolul cu un tribut muzical pentru un artist dispărut dintre noi, Prince, cu melodia „Purple rain”, dar și cu îndrăgitul hit „Lângă tine”, în aplauzele furtunoase ale întregii săli.
Concertul apreciatului artist face parte din seria de evenimente organizate de Casa de Cultură a Studenților Suceava, care, pe 26 aprilie, va aduce un alt artist cu mare priză la public – Delia, la „Balul primăverii”.
Cosmin ROMEGA