Hohote de râs şi valuri de aplauze, la premiera primului spectacol ce poartă marca lui Caragiale

Ce au în comun două femei focoase, un frizer-stomatolog efeminat, doi încornoraţi , un fante descurcăreţ şi un întreţinut petrecăreţ? O sală plină de spectatori care au râs până la lacrimi, timp de o oră şi jumătate, delectându-se cu o comedie savuroasă ce poartă semnătura genialului Caragiale, dar într-o variantă modernă, proaspătă ca o gură de aer în vârf de munte, într-o zi caniculară.

Debutul celei de-a doua stagiuni a Teatrului „Matei Vişniec” Suceava cu spectacolul de teatru „D’ale Carnavalului” s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, după pauza din vară, publicul sucevean delectându-se cu o comedie extrem de actuală, deşi scrisă cu mai mult de 100 de ani în urmă.

Chiar dacă decorul şi costumele fac punte în timp, spre zilele actuale, personajele, întâmplările şi vorbirea păstrează farmecul piesei de teatru originale, reuşita îmbinare a acestora demonstrând talentul regizoral al lui Tudor Lucanu şi viziunea scenografului Irina Moscu.

Alexandru Marin, un actor care s-a remarcat şi în colaborările anterioare cu teatrul sucevean, joacă un rol cheie - cel al lui Iordache, calfă, angajatul bun la toate, confidentul patronului afemeiat dar şi al amantelor sale. Interpretarea sa, retuşată după ale vremii vicii, este depăşită ca valoare doar de cea a savurosului Cătălin Ştefan Mîndru, un actor cu un potenţial enorm, care de această dată este în rolul încornoratului Pampon - bătăios şi aprig ca un cocoş de lupte.

Clara Popadiuc a intrat atât de bine în rolul Miţei - amanta, sau mai bine zis, una din amantele fantelui Nae, trecând atât de rapid de la femeia focoasă la cea furioasă şi dornică de distrugere ca uraganul Irma, încât, dacă o vezi pe stradă, nu ştii de nu-i mai bine să treci pe partea cealaltă. Poate e cazul să o întrebăm pe Delu Lucaci, care a jucat rolul celeilalte amante, Didina, care a avut parte de o păruială straşnică, dar şi de alergătura unui admirator înfocat al nurilor ei.

Nu ai cum să nu-l remarci şi pe Sebastian Bădărău, un alt colaborator al teatrului sucevean, care-l interpretează pe Mache “Crăcănel”, un alt încornorat, credincios şi credul ca un căţel care se bucură de orice mică atenţie din partea stăpânului.Interpretarea sa strălucită stârneşte hohote de râs, lacrimi şi iar râsete.

Horia Butnaru este “catindatul de la percepţie”, a cărui viaţă se intersectează cu a tuturor celorlalte personaje, într-o serie de confuzii care ţin de comicul de situaţii magistral folosit de “nenea” Iancu Caragiale.

Nu în ultimul rând, un rol cheie îl are Cosmin Panaite - omniprezentul Nae, frizer, chirurg, stomatolog şi mai ales un mare sforar, prezent pe buzele şi în inima femeilor, omul ce face şi desface după bunul plac, învârtind lucrurile în favoarea sa, fără să-i pese de moralitate sau de ceilalţi. Cu a sa mustăcioară neagră ca pana corbului, cu mersul încrezător şi un zâmbet şarmant, Cosmin Panaite a fermecat şi publicul, nu doar pe ale sale amante şi soţi încornoraţi.

Pe scenă, dar în spatele măştilor de carnaval, de măgar, şobolan, căţeluş, porc, etc, care au rolul de a evidenţia caracterul personajelor, se găsesc şi Sergiu Moraru, Cristina Florea şi Diana Lazăr, în scenele ce amintesc de petrecăreţii din Centru Vechi al Capitalei, ce se distrau de minune printre gunoaie şi noroi.

Regizorul spectacolului a sintetizat foarte bine esenţa piesei pusă în scenă:

“<D'ale Carnavalului> pune sub lupă toate metehnele noastre dintotdeauna, ne arată substanţa care ne-a fost alterată şi care ne-a transformat în moftangii, în mitocani, în corupţi, în înşelaţi şi înşelători, în haplea, în mangafale. Şi lista poate continua. Nu degeaba acţiunea se petrece într-un carnaval, timp al <lumii întoarse cu susul în jos>, când toţi poartă măşti. Masca este cea care ascunde identitatea, dar şi cea care aduce la lumină adevărata esenţă umană".

La finele unui spectacol jucat cu sala plină, după multe hohote de râs, semne de întrebare interioare, dar şi numeroase strângeri de inimă, pentru că actriţele făceau un periculos dans pe bârnă cu ale lor tocuri cui, pe rampele de acces ridicate de o parte şi de alta a scenei şi în spate, publicul i-a răsplătit pe toţi cu o mulţime de aplauze, actorii revenind pe scenă de vreo 5-6 ori, ultima dată însoţiţi de regizor şi scenografă, pentru a se îndestula cu toţii din cea mai de preţ răsplată – aprecierea spectatorilor.