range-maxillary

Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani

O investiție foarte importantă pentru locuitorii cartierului Ițcani, din municipiul Suceava – realizarea Centrului Multifuncțional „Arta”, care include un sediu de primărie și un cinematograf, urmează a se concretiza în aproximativ doi ani de zile.

Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani

Contractul de finanțare a lucrărilor, în valoare de aproape 1,5 milioane euro, a fost semnat vineri dimineață de către primarul Sucevei, Ion Lungu și director general al ADR-Nord Est, Vasile Asandei.

„Am semnat vineri dimineață, la prima oră, contratul de finanțare pe fonduri europene a proiectului "Centru Multifuncțional-Arta Ițcani" (sediu primărie Ițcani+cinematograf). Valoarea contractului este de 6.425.130,49 le, din care contribuția proprie a municipalității este de 138.236,97 lei (cofinanțare 2%)”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani

Durata de realizare a lucrărilor, din momentul demarării lor, este de 24 de luni.

„Este un proiect așteptat și apreciat de cetățenii Cartierului Ițcani. Licitația a avut loc, s-au depus 3 oferte și sper ca până la 30 iunie să demarăm efectiv lucrările”, a precizat edilul sucevean.

Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani

La licitația pentru realizarea Centrului Multifuncțional „Arta” din Ițcani au fost depuse trei oferte, de către firmele Loial Impex asociată cu Casa Grup, ConBucovina și Buiding House SRL Suceava.

Conform proiectului, în total vor fi amenajați 1156 de mp, din care 826 de metri mp la parter și 329 mp la etaj.

„Pentru că am preluat clădirea Cinematografului Arta Ițcani suntem obligați, conform legii, să păstrăm obiectul de activitate, încât vom amenaja o sală cu 200 de locuri pentru vizionarea filmelor, la primul nivel, în vreme ce la etaj vor fi spații cu altă destinație”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani

Proiectul se derulează prin Agenția de Dezvoltare Nord Est Piatra Neamț, pe Axa 4.3 - <Revitalizarea comunităților defavorizate>.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani
Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani
Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani
Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani
Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani
Finanțare pentru sediu de primărie și cinematograf la Ițcani
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower