Filmul horror „Be My Cat: A Film for Anne", marele premiu la festivalul de film „On Vous Ment!”
Filmul horror „Be My Cat: A Film for Anne” realizat de actorul și regizorul rădăuțean Adrian Țofei a câștigat marele premiu pentru cel mai bun film de lung-metraj la festivalul de film „On Vous Ment!” ce a avut loc în perioada 27-29 mai 2016 în Lyon, Franța.
„On Vous Ment!” este primul festival din lume dedicat filmelor mockumentary și found footage (filme de ficțiune prezentate ca fiind înregistrări autentice ale unor evenimente reale), din juriu făcând parte și actorii Elina Löwensohn (cunoscută pentru rolul din „Schindler’s List”) și Tómas Lemarquis (cunoscut pentru rolul recent din „X-Men: Apocalypse”).
Rădăuțeanul Adrian Țofei a scris pe Facebook că e un sentiment plăcut să fii apreciat și să ți se acorde marele premiu de către celebrități.
„Be My Cat: A Film for Anne” este primul film horror found footage românesc, în limba engleză, despre un tânăr din Rădăuți care recurge la gesturi șocante pentru a o convinge pe actrița hollywoodiană Anne Hathaway să joace în filmul său. A avut premiera în 2015 la festivalul internațional de film Fantasporto din Portugalia, urmând numeroase alte selecții și premii, printre care selecția oficială în competiția pentru cel mai bun film românesc la festivalul internațional de film Transilvania, premiul pentru cel mai bun film la festivalul internațional de film A Night of Horror din Sydney, Australia și premiul pentru cel mai bun actor la Nashville Film Festival în SUA.