range-maxillary

Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA

Timp de mai bine de o săptămână, Suceava a fost gazda unui eveniment de talie mondială, a 78-a ediție a Festivalul Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA), aceasta fiind prima ediţie care se desfăşoară în România.

Festivitatea de premiere a celor peste 150 de cineaști din 30 de țări ale Europei, dar şi de pe alte continente, a inclus pentru prima dată și membrii secțiunii Young UNICA – tinerii care vor purta mai departe flacăra competiției. Aceștia au beneficiat de sprijinul acordat de gazdele evenimentului, care au oferit câte unui tânăr din fiecare țară membră UNICA posibilitatea de a beneficia gratuit de cazare și masă, precum și de pregătire din partea unor profesioniști ai imaginilor video, timp de o săptămână.

Manifestarea a adus pe ecranul Cinematografului Modern, din Suceava, peste 120 de filme, la care accesul a fost gratuit. În seara de dinaintea încheierii festivalului a avut loc și competiţia mondială a filmului de un minut, în care juriul au fost spectatorii.

Vineri seara au fost vizionate producțiile tinerilor din Young UNICA, care s-au bucurat de aprecierea publicului, după care, pentru oaspeți a fost pregătită o surpriză care depășește granițele internaționale – un spectacol de muzică și dansuri, realizat de membrii Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”.


Predarea ștafetei – steagul UNICA

Festivitatea de premiere a participanților la UNICA 2016, pe scena Centrului Cultural Bucovina, a fost încununarea muncii celor peste 150 de cineaști amatori, care au fost chemați pe scenă, pe rând, pentru decernarea mențiunilor, a premiilor de bronz, argint și în final a celor de aur.

Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA

Venit special de la Brașov, unde a participat la Liga Aleșilor Locali, primarul Sucevei, Ion Lungu a ținut să le mulțumească invitaților din cele 30 de țări participante pentru prezența lor la Suceava, celor care au făcut posibil acest eveniment, transmițându-le că a fost o onoare pentru municipiu să găzduiască un eveniment de talie mondială.

„Mi-a făcut plăcere să cunosc această familie, UNICA. Sper că ne-am făcut noi prieteni și vă rugăm să fiți ambasadorii noștri în țările dumneavoastră și să reveniți împreună cu prietenii și familiile dumneavoastră aici, în Bucovina - o zonă frumoasă, ospitalieră”, le-a spus șeful municipalității sucevene, care s-a arătat deschis la continuarea colaborării cu UNICA și la edițiile viitoare.

Scoțianul „darnic cu zâmbetele”, Dave Watterson, preşedintele Uniunii Internaționale de Cinema, care a purtat și la festivitatea de încheiere costumul tradițional al țării sale, kilt-ul, l-a rugat pe primarul Sucevei să rămână alături de el pe scenă, să înmâneze premiile împreună.

Pe lângă producțiile cinematografice, au fost premiate cu medalii de aur și trei persoane, pentru contribuția lor deosebită la realizarea festivalului – Emil Mateiaș, românul datorită căruia România se află pe harta UNICA, profesorul sucevean Viorel Ieremie, preşedinte al comitetului de organizare şi iniţiatorul Clubului VideoArt, datorită căruia Suceava a fost propusă ca locaţie de desfăşurare, precum și reprezentantului Germaniei, căruia i s-a și predat ștafeta – steagul Uniunii Internaționale de Cinema, care va fi dus la Dortmund, în Germania, unde se va desfășura ediția de anul viitor. Pînă acum, timp de un an de zile, steagul UNICA a fost expus în biroul primarului Sucevei, căruia i-a fost înmânat în cadrul ceremoniei ediției de anul trecut, din Sankt Petersburg.

Maria Reinup, Estonia - premiu pentru cel mai bun film Unica
Maria Reinup, Estonia - premiu pentru cel mai bun film Unica

Premiile UNICA 2016

Cel mai bun film UNICA – Maria Reinup, Estonia

Cel mai interesant program național – Spania

Cel mai bun film „de tinerețe” - Hanis Bagashov, Macedonia

Premiul internațional CICT – Unesco: Petre Chapovski, Macedonia

Au fost acordate și trei premii din partea orașului gazdă, Suceava, lui John Roberts - Anglia, lui Bernard Dublique -Beglia, precum și pentru Petya Dinova – Bulgaria.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Maria Reinup, Estonia - premiu pentru cel mai bun film Unica
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Festivitatea de premiere a Festivalului Mondial de Film UNICA
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower