range-maxillary

Festivalul Sommerfest Rădăuţi

Asociaţia Klavier ART organizează, în perioada 24-28 august, Festivalul Sommerfest Rădăuţi, eveniment ce se află la cea de a doua ediţie. Organizatorii şi-au propus să aducă în atenţia iubitorilor de artă concerte de muzică clasică, o expoziţie a Muzeului Naţional „George Enescu” Bucureşti, o lansare de carte, conferinţa cu tematica „Români care au cucerit lumea” şi o sesiune de masterclass dedicată tinerilor ce studiază pianul, vioara şi muzica de cameră. Concertele vor avea loc la Galeriile de Artă Rădăuţi (25 august), Sinagoga Rădăuţi (26 august) şi Casa de Cultură Rădăuţi (28 august). Solişti vor fi Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (vioară), Manuel Giosa (pian), Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini). Partenerul principal al festivalului este Casa de Cultură Rădăuţi. Partenerii culturali sunt Muzeul Naţional „George Enescu” Bucureşti, Muzeul Judeţean Botoşani, Editura Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti. Organizatorii au precizat că „proiectul cultural este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării”.

Festivalul Sommerfest Rădăuţi


Programul detaliat pe zile este următorul: miercuri, 24 august, la ora 11:00, la Casa de Cultură Rădăuţi, va avea loc vernisajul expoziţiei „Muzicieni în Arhiva CNSAS” (Muzeul Naţional „George Enescu” Bucureşti), între orele 11:30 – 14:00, masterclass – pian, vioară, muzică de cameră; Joi, 25 august, la Casa de Cultură Rădăuţi, între orele 10:00 – 14:00, masterclass – pian, vioară, muzică de cameră; La Galeriile de Artă Rădăuţi, de la ora 19:00, Conferinţa „Români care au cucerit lumea”. Prezintă: Ioana Raluca Voicu – Arnăuţoiu. Recital extraordinar. În program: Benjamin Britten, Carl Goldmark, Maurice Ravel; Vineri, 26 august, la Casa de Cultură Rădăuţi, între orele 10:00 – 14:00, masterclass – pian, vioară, muzică de cameră; La Sinagoga Rădăuţi, de la ora 19:00, lansare de carte: Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier (Editura Ars Docendi a Universităţii din Bucureşti, Autor: Ioana Raluca Voicu – Arnăuţoiu; De la ora 19:30, recital cameral. În program: Johannes Brahms, George Enescu, Serghei Prokofiev; Sâmbătă, 27 august, la Casa de Cultură Rădăuţi, între orele 10:00 – 14:00, repetiţii: pian, vioară, muzică de cameră; Duminică, 28 august, la Casa de Cultură Rădăuţi, la ora 19:00, Concert de Gală – absolvenţi şi maeştri, urmat de închiderea Festivalul Sommerfest Rădăuţi, ediţia a II-a.

Imagini
Festivalul Sommerfest Rădăuţi
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower