Festivalul Primăvara poeților, la a 15-a ediție în Bucovina
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sub egida Consiliului Județean Suceava, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România și PEN CLUB România, sub egida Centre Nationale pour la Poésie, Ministère de l'Ēducation Nationale et de la Jeunesse, Ministère de la Culture, organizează a 15-a ediție în Bucovina a Festivalului Internațional Francofilofon Le Printemps des Poètes – PRIMĂVARA POEȚILOR.
Festivalul a fost inițiat și este anual organizat de Franța, unde a ajuns la a 20-a ediție.
Formatul și conceptul bucovinean includ evenimente dedicate mai ales educației și culturii majore, derulate până în prezent în orașele Suceava, Fălticeni, Siret și nu numai (de-a lungul timpului, au mai existat parteneriate cu Iași, Brăila, Galați), unde bibliotecile, școlile și centrele culturale devin, în luna martie, scenele unor manifestări ale libertății de expresie la tineri, ale definirii bunului gust, ale construirii aparatului critic și estetic major, ale dialogului intercultural și ale spiritului românesc, francofilofon și deopotrivă universal.
Pentru a 20-a ediție în Franța, anul acesta, actrița, regizoarea și realizatoarea cine-TV Rachida Brakni a fost desemnată Marraine du Festival. Artistul Enki Bilal, unul din cei mai marti vizionari ai epocii, a realizat afișul.
Festivalul are loc în acest an în intervalul 9-25 martie.
Tema festivalului este FRUMUSEȚEA – LA BEAUTĒ.
Festivalul include și mesajul de salut dar și oportunități de celebrare a Zilei Mondiale a Poeziei (21 martie) precum și a Zilei Internaționale a Francofoniei (20 martie). În cadrul Festivalului bucovinean, la inițiativa scriitoarei Angela Furtună, sunt acordate și Premii de excelență în cultură și educație purtând numele a două mari profesoare de limba și literatura română, astăzi dispărute, dar cunoscute modele, atât pentru spațiul regional bucovinean cât și pentru cel național, Iulia Leo-Miza, pentru Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, și Cornelia Mânicuță, pentru Universitatea „Ștefan cel Mare”.
Detalii, baza de date franceză, materiale de susținere, poetica francofilofonă se găsesc pe site-ul mamă francez, și pot fi utile participanților și organizatorilor, ca surse de inspirație și documentare, totul fiind însă deschis creativității și inventivității.
https://www.printempsdespoetes.com/Edition-2019
Inițiatoarea și coordonatoarea acestui festival, derulat neîntrerupt de Biblioteca Bucovinei, precum și Președinte al festivalului bucovinean, este scriitoarea Angela FURTUNĂ, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN CLUB ROMÂNIA.
Formatul, inaugurat și construit timp de 15 ani sub această direcție, include o viziune cât mai largă asupra literaturii românești și universale, asupra francofilofoniei și a dialogului intercultural. Spiritul european, universalitatea culturii române și a celei franceze, dar și frumusețea comunicării artistice și a creației, iată matca educațională în care se așează toate proiectele aderente la acest brand. Scopul lor: a dezvolta gândirea liberă și inițiativele creative pentru tinerii ce vor compune societatea de mâine a Bucovinei, a României și a Europei. Festivalul bucovinean este una din cele mai durabile, instituționalizate și profunde desfășurări parteneriale a unei viziuni de diplomație educațional-artistic-culturală româno-franceze.