„Festivalul Ouălor Încondeiate”, pe 1 aprilie, la Moldoviţa
În Duminica Floriilor, pe 1 aprilie, la Moldoviţa, va avea loc cea de-a XII-a ediţie a „Festivalului Ouălor Încondeiate”. Invitaţii sunt aşteptaţi, începând cu ora 10,00, în sala de sport a comunei Moldoviţa,la o manifestare care are ca obiectiv punerea în valoare şi promovarea tradiţiilor cultural meşteşugăreşti ale etniei huţule din Bucovina.
După slujba de sfinţire, la ora 13,00, se lansează concursul festivalului, cu premii.
În perioada cât juriul va desemna câştigătorii festivalului, la fiecare secţiune, vizitatorii se vor putea delecta cu un program artistic susţinut de formaţii locale.
Festivalul cuprinde secţiuni precum: Ouă încondeiate (copii, adulţi), Artă tradiţională veche, la care participanţii se vor prezenta cu haine, icoane şi obiecte tradiţionale vechi, Gastronomie, la care participanţii vor pregăti bucate tradiţionale de post şi preparate din peşte.
Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Moldoviţa, alături de Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” din Moldoviţa și face parte din programul Paştele în Bucovina.