range-maxillary

Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina

La finele săptămânii trecute, Casa Româno-Chineză Suceava, în colaborare cu Clubul de Studii Asiatice, a organizat, Festivalul Lampioanelor, eveniment ce a marcat încheierea Festivităților Anului Nou Chinezesc. Aflat la cea de-a doua ediție, evenimentul de vineri seara a reunit elevi și studenți atât din România cât și din China, tineri talentați care și-au lăsat emoțiile deoparte și au urcat pe scena Cinematografului Modern pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două culturi.

Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina

Festivalul Lampioanelor a îmbinat armonios cultura tradițională din Bucovina cu cea chinezească, astfel încât spectatorii au avut parte de 14 momente artistice de excepție, printre care interpretarea în limba chineză a melodiilor "Trandafir de la Moldova" de către Nicolae Ailincăi, elev al Colegiului “Ciprian Porumbescu”, “Dacă vesel se trăiește”, de către cei mai mici învățăcei ai Clubului de Studii Asiatice, dar și de momentele artistice moderate de domnișoara Pan Yuyan, lector de limbă chineză în cadrul Clubului de Studii Asiatice. De asemenea, remarcabilă a fost prezența Ansamblului “Flori din Bucovina” din Suceava, care a adus pe scenă spiritul și tradiția bucovineană, a tenorului Hou Feng, lector la Conservatorul din Iași, care a pus amprenta artei chinezești în cadrul spectacolului, dar şi a tânărul compozitor Alex Erhan, aflat la început de drum, care a captat atenția spectatorilor cu o piesă în prima audiție.

Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina

Spectacolul s-a bucurat de o atenție deosebită și din partea unor invitați de seama printre care Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Republicii Populare Chineze la București și ES domnul Lu Yuxun, Atașat Politic al Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, profesorul Song Shaofeng, directorul Institutului Confucius Sibiu, profesor dr. ing. Constantin Oprean, Președintele Institutului Confucius Sibiu și reprezentanți ai administrației publice sucevene.

Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Republicii Populare Chineze la București, care a felicitat Casa Româno-Chineză pentru implicare şi devotament în vederea stabilirii relației de prietenie dintre cele două țări. Acesta a subliniat faptul că se simte ca acasă şi a rămas profund impresionat de activitățile desfăşurate în județul Suceava.

Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina

Festivalul Lampioanelor a demonstrat și anul acesta că liantul spiritualizării hotarelor dintre state a fost și va rămâne arta.

Imagini
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Festivalul Lampioanelor – o îmbinare armonioasă a  culturii tradiționale din China, cu cea din Bucovina
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower