Festival – concurs de interpretare artistică si spectacol folcloric la Iulius Mall Suceava
Zile ritmate și distractive anunță agenda evenimentelor de la Iulius Mall Suceava, din acest sfârșit de săptămână. Vineri și sâmbătă, 19 și 20 mai 2017, de la ora 8.30, la etajul Iulius Mall Suceava se va desfășura etapa zonală a celei de-a XV-a ediții a Festivalului – concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul”. Peste 1.000 de copii din Municipiul Suceava, cu vârste între 4 și 6 ani, vor impresiona juriul și publicul cu momente artistice din categoriile: grupuri vocale, soliști, recitatori, fantezie coregrafică, dansuri populare, moderne, sportive sau de caracter. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, în colaborare cu Iulius Mall.
Sâmbătă, de la ora 14.00, părinții care vor să le ofere copiilor posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-o manieră distractivă și educativă sunt așteptați la Iulius Mall. Gândit ca un eveniment care să dezvolte abilitățile prichindeilor, atelierul de creație le oferă participanților prilejul de a-și pune în valoare imaginația și îndemânarea, realizând obiecte decorative. La ediția din această săptămână, în zona magazinelor pentru copii, sub îndrumarea specialiștilor Creativ&Deco, cei mici vor împodobi copăcei, care apoi le vor înfrumuseța spațiile de joacă. Toate materialele necesare sunt puse la dispoziția micilor artiști de Iulius Mall Suceava.
Duminică, de la ora 14.00, clienții Iulius Mall Suceava vor petrece o zi de „Mai…Românește”. Festivalul de folclor cu acest titlu este organizat de Asociația Vlăstarele lui Enescu. Ansamblul „Stejărelul” și alte grupuri de dansuri populare și interpreți de muzică folclorică vor oferi publicului ocazia de a petrece o după-amiază de sărbătoare, în compania tradițiilor românești.
Tot duminică, de la ora 17.00, muzica va răsuna la parterul Iulius Mall, de această dată sub forma unei invitații la dans. Salsa Family va oferi lecții gratuite de ritmuri caraibice, salsa, bachata și merengue.